Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama aruncă undiţa electorală

Publicat in Adevarul, marți 7 septembrie 2010 ·

Preşedintele american a propus un plan de investiţii în infrastructură de 50 de miliarde de dolari, care ar crea noi joburi. Anunţul a fost făcut de Ziua Muncii, care a marcat şi startul campaniei pentru alegerile legislative din noiembrie.

Banii ar urma să fie investiţi în construcţia de drumuri, căi ferate şi aeroporturi. Recent, Departamentul Muncii a anunţat că economia SUA a pierdut 54.000 de locuri de muncă în august faţă de iulie, iar şomajul a ajunst la 9,6%. În mandatul lui Obama, şomajul a crescut cu nu mai puţin de 11%, aceasta fiind principala problemă electorală a democraţilor înaintea alegerilor legislative din 2 noiembrie.

Planul a fost anunţat chiar de Ziua Muncii, sărbătorită în SUA în prima luni din luna septembrie. Tradiţional, în anii cu alegeri parlamentare, cum este cel în curs, această zi marchează şi startul campaniei.

„În următorii şase ani, vom reconstrui 150.000 de mile de drumuri, suficient pentru a înconjura Pământul de şase ori. Vom reface 150 de mile de piste de aeroport şi vom trece la noua generaţie de sisteme de control al traficului aerian, pentru a reduce timpul de călătorie şi întârzierile", a promis Obama, într-un discurs ţinut la Milwaukee (Wisconsin).

Astăzi, în cadrul unui alt discurs, pe care-l va ţine la Cleveland (Ohio), Obama va promite facilităţi fiscale în valoare de 200 miliarde de dolari, ca stimulent pentru companii. Suma ar urma să fie folosită pentru a scuti complet de impozite, până la sfârşitul lui 2011, investiţiile în noi fabrici şi în achiziţii de echipamente industriale.

Această reducere se va adăuga unei extinderi pe termen nelimitat a facilităţilor fiscale pentru investiţiile în cercetare şi dezvoltare, pentru care Obama a promis alte 100 de miliarde de dolari.

Scepticism în Congres

Propunerile au însă nevoie de aprobarea Congresului. Liderul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 35 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 35 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum 49 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°