„Propun ca împreună, voi, lideri de afaceri, şi noi, Naţiunile Unite, să iniţiem un acord global bazat pe valori şi principii comune, capabil să ofere o faţă umană pieţei globale.“ Acesta era mesajul prin care Kofi Annan, fost secretar general al ONU, anunţa cu 10 ani în urmă crearea Acordului Global al Naţiunilor Unite (UN Global Compact, UNGC), devenit astăzi cea mai amplă iniţiativă din domeniul responsabilităţii sociale corporatiste.

Acordul este „un apel prin care li se cere companiilor de oriunde să îşi alinieze voluntar operaţiunile şi strategiile de afaceri la 10 principii universal acceptate din sfera drepturilor omului, raporturilor de muncă, protecţiei mediului şi luptei împotriva corupţiei“. Lansat la 26 iulie 2000, acordul reuneşte astăzi peste 8.000 de organizaţii, dintre care aproape 6.000 de companii din 135 de ţări.

Conform principiilor UNGC, companiile trebuie: să respecte drepturile fundamentale ale omului; să recunoască drepturile angajaţilor; să elimine munca forţată şi a copiilor, precum şi discriminarea la locul de muncă; să trateze responsabil problemele de mediu şi să încurajeze dezvoltarea tehnologiilor neagresive faţă de mediu; să acţioneze împotriva corupţiei. Acordul încurajează companiile să îşi declare public angajamentul faţă de cele zece principii, să le includă în strategiile lor şi să raporteze public performanţa socială.

Cu ocazia împlinirii a zece ani de la iniţierea UNGC, ediţia aniversară a Buletinului Anual al Acordului Global, publicată în iunie 2010, reia o întrebare care, din momentul declanşării crizei globale, este pusă tot mai insistent în mediile de afaceri: care sunt efectele numeroaselor programe şi instrumente de etică şi responsabilitate socială în afaceri dezvoltate în ultimele decenii? Au acestea capacitatea de a genera schimbări la nivelul operaţiunilor şi raporturilor de afaceri?

„Compani