La mijlocul secolului al XIX-lea a aparut ideea unirii tuturor tarilor, la nord si sud de muntii Balcani, intr-o singura entitate statala, care sa creeze un nou pol de putere capabil sa puna capat influentei marilor imperii, ce transformasera Europa de Est intr-un teatru de razboi.
Peninsula Balcanica nu era numita degeaba butoiul cu pulbere al continentului, aici fiind granita a trei mari imperii. Imperiul Tarist si Imperiul Habsburgic incercau sa isi extinda fiecare cat puteau de mult stapanirile in defavoarea slabitului Imperiu Otoman, cunoscut atunci si ca "omul bolnav al Europei".
Astfel, popoarele si teritoriile din estul continentului ajung nimic mai mult decat niste obiecte de negot, pe care marile puteri le schimbau intre ele in cazul unei victorii sau infrangeri.
Odata cu aparitia ideilor liberale si nationale impartasite de revolutionarii francezi, in contextul acestei situatii, nu a durat mult pana la reaprinderea luptelor impotriva dominatiei straine ale popoarelor din estul Europei.
Conceptul unei federatii balcanice
Printre primele idei vehiculate a fost reunirea statelor din regiune intr-o federatie. In acest scop, in 1865, s-au intalnit la Belgrad un numar de intelectuali care au fondat Federatia Orientala Democratica. Acestia sustineau idealul crearii unui stat care se intindea de-a lungul Balcanilor si in care ideile de stanga ale lui Marx si Bukanin urmau sa fie aplicate.
Mai apoi, in 1894, in Franta s-a creat o Liga pentru Confederatia Balcanica, in cadrul careia au participat socialisti greci, bulgari, romani si sarbi.
In 1915, dupa o conferinta in Bucuresti, s-a decis crearea Federatiei Revolutionare Balcanice de Munca Social Democrata, care era condusa de Cristian Racovsky si numara printre membrii sai pe Georgi Dimitrov si Vasil Kolarov, cunoscuti lideri comuni
