Taxele vor fi de 110 lei pe lună pentru studentul bugetat şi 175 de lei pentru cel nebugetat
O parte din studenţii braşoveni vor trebui să caute o gazdă sau o chirie în octombrie. Asta pentru că, şi în acest an, capacitatea de cazare în complexele studenţeşti acoperă circa 80% din cerere, potrivit lui Constantin Duguleană, prorector responsabil Cămine în cadrul Universităţii „Transilvania”. În total, în căminele din cele două complexe studenţeşti, Colină şi Memordandului, sunt circa 4.250 de locuri. „Cererea este mai mare faţă de ce putem noi oferi. Nu ştiu exact care este aceasta, însă noi sperăm să putem acoperi circa 80% din cerere”, a spus Duguleană. Faţă de alţi ani, potrivit aceleiaşi surse, în cămine vor fi cazaţi mai mulţi studenţi străini, dar şi din Republica Moldova.
Taxe neschimbate
de doi ani
Conform aceleiaşi surse, studenţii care vor prinde un loc în cămin nu vor trebui să plătească în plus cazarea, în ciuda creşterii TVA-ului şi a preţului la utilităţi. Astfel, conducerea Universităţii a decis ca taxele să fie de 110 lei pe lună pentru studentul bugetat şi 175 de lei pentru cel nebugetat. Prorectorul a precizat că s-au finalizat lucrările de igienizare şi deratizare în cămine şi totul va fi pregătit pentru primirea studenţilor. Totodată, s-au realizat şi verificările la sistemele de stingere a incendiilor şi s-au primit toate autorizaţiile din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Abia în 20 septembrie se vor afişa listele de repartizare în cămine, după ce fiecare facultate le va întocmi. La finalul lunii va începe şi repartizarea. Taxele vor fi de 110 lei pe lună pentru studentul bugetat şi 175 de lei pentru cel nebugetat
O parte din studenţii braşoveni vor trebui să caute o gazdă sau o chirie în octombrie. Asta pentru că, şi în acest an, capacitatea de cazare în complexele stud