Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Ministrul Mediului, în vizită la Uzina Ford

Publicat in Adevarul, marți 7 septembrie 2010 ·

Oficialul a inspectat obiective din Bănie, căutând posibilităţi de investiţii. Laszlo Borbely a declarat astăzi la Craiova că Ministerul Mediului deţine bani pentru proiecte din fondurile necheltuite în 2009.

Ministrul Mediului Laszlo Borbely a explicat astăzi, la o întâlnire cu primarii din Dolj, care a avut loc la Prefectură, că instituţia pe care o conduce stă mai bine faţă de alte domenii. Deşi la întâlnire au fost invitaţi toţi cei 111 primari din judeţ, în sală au fost prezenţi mai puţin de jumătate.

Un miliard de euro pentru proiecte de mediu

În cadrul şedinţei, Laszlo Borbely a spus că aproximativ un miliard de euro din Fondul de Mediu vor fi „angajaţi“ în diferite proiecte.

„Anul acesta, chiar dacă este recesiune, investiţiile de mediu faţă de anul trecut s-au dublat. Am moştenit la Fondul de mediu de la guvernarea trecută, şi trebuie să recunosc că a fost o surpriză plăcută pentru mine, pentru că nu s-au cheltuit banii în 2009. Înseamnă un miliard de euro pe care putem anul acesta să-l angajăm din Fondul de mediu”, a declarat ministrul.

Cu această ocazie, ministrul a anunţat că vor fi investiţi 900 de milioane de lei pentru proiecte de prevenire a inundaţiilor, cum ar fi crearea unor perdele de protecţie pe malul Dunării.

“Trebuie să luăm unele decizii strategice, să monitorizăm o parte din zonele din ţară pentru că în fiecare an, Dunărea prin aceste inundaţii îşi intră în vechea matcă”, mai spus ministrul.

Vizita lui Borbely a continuat cu popasuri la uzina Ford şi la groapa de gunoi de la Mofleni, unde vor fi depozitate toate deşeurile din judeţ. Ministrul a mai vizitat şi parcul Lunca Tineretului, precum şi şantierul de la Sala Polivalentă din Bănie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 47 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 26 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 17 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°