Hidronefroza nu este o maladie în sine, ci în primul rând un mecanism de apărare, de adaptare a organismului la condiţiile impuse de o afecţiune, de o condiţie patologică ce poate fi localizată la nivel urinar sau poate afecta un organ de vecinătate. Depăşirea ei poate avea însă consecinţe dezastruoase pentru sănătate. La aceasta se adaugă şi faptul că, uneori, hidronefroza este asimptomatică sau are manifestări discrete, vagi, nespecifice.
Mai mult, dacă obstrucţia este unilaterală, rinichiul neafectat continuă să producă urină şi să asigure eliminarea rezidurilor, astfel că suferinţa trece neobservată. În ciuda aparentei normalităţi, rinichiul bolnav este însă profund afectat în acest timp. Rata de filtrare şi transport scade, fluxul de sânge se reduce drastic, nefronii (unităţile ,,lucrative" renale) suferă şi sunt distruşi, ajungându-se la atrofie renală şi la pierderea ireversibilă a funcţiei.
Din păcate, acest proces evoluează rapid. Dacă hidronefroza este ignorată, nedescoperită la timp sau tratată inadecvat, în câteva săptămâni (circa o lună) se ajunge la pierderea funcţiei rinichiului respectiv, chiar dacă obstacolul este ulterior rezolvat. În cazurile fericite, rinichiul rămas poate asigura desfăşurarea normală a excreţiei. Efectul este însă dramatic dacă hidronefroza prelungită apare pe un rinichi unic sau este bilaterală.
CAUZE
Hidronefroza are o frecvenţă de aproximativ 1%-3%. Ea poate fi unilaterală sau bilaterală, poate să apară brusc sau să se instaleze treptat, să fie consecinţa unui obstacol anatomic (situat în căile urinare sau în organele din vecinătate, cu repercusiuni asupra sistemului urinar) sau să fie de natură funcţională. De asemenea, poate avea o cauză foarte gravă (de exemplu o tumoare) sau o stare fiziologică trecătoare: se poate detecta des la gravide. Dacă în primele decade ale vieţii,
