La începutul lui 2010, mulţi se întrebau dacă nu cumva chestiunea cu criza este o intoxicare pentru că recesiunea nu se făcuse simţită în toate buzunarele. Astăzi, majoritatea ne întrebăm când o să treacă, pentru că o simţim din plin.

Văzând şi auzind că veştile despre starea economică a ţării nu sunt deloc pozitive, românii au început să-şi încropească în minte scenarii de supravieţuire. Mulţi plănuiesc să se retragă la ţară în cazul în care traiul de la oraş n-ar mai fi de suportat, iar alţii să plece din ţară pe meleaguri pe unde criza fie a trecut deja, fie n-a trecut vreodată pe acolo. Stăteam de vorbă acum ceva timp cu nişte prieteni, un el şi o ea, care se gândeau serios să părăsească România. Ambii cu studii superioare, salariaţi, îmi povesteau că nu se mai ajung cu banii, că nu mai pot plăti ratele la casă. Aşadar, o familie obişnuită, tânără - celula de bază a societăţii. La noi, din câte se vede, celula n-are prea multe şanse de supravieţuire. Câţi nu sunt ca ei care aleg să se refugieze în alte colţuri de lume pentru a-şi putea creşte copiii în medii civilizate? Este şi mai trist că sunt tineri care vor să se căsătorească şi nu au nici cea mai mică posibilitate de a-şi face nunta. Fetele, în general, visează la rochii de mireasă şi la o seară specială, dedicată lor, pe care să o ţină minte toată viaţa. Multe cupluri în devenire îşi iau adio de la această perspectivă. Fie aleg să o amâne, fără termen, fie aleg să se căsătorească doar în prezenţa familiilor. Cele mai triste mi se par anunţurile gen „predau rezervare restaurant cutare la data cutare“. Mă gândesc ce-o fi în sufletul celor care sunt nevoiţi să renunţe la a-şi face nunta din cauza crizei? Dacă o nuntă nu poţi să-ţi faci, atunci ce mai poţi face? Pe de altă parte, nunta ca nunta, dar trebuie să ne mai ocupăm şi să supravieţuim. Cred că simţim pe zi ce trece că ne bate la uşă un viitor mic ş