Nici nu s-au liniştit bine apele după ultimul scandal la PSD Mehedinţi, că un nou conflict a apărut în partidul condus cândva de Eugen Nicolicea. După ce, în urmă cu două săptămâni încuietorile de la uşile sediului partidului au fost blocate, sâmbătă dimineaţă, poliţia a fost din nou solicitată să intervină pentru deblocarea lor. De această dată, chiar deputatul independent Eugen Nicolicea a sunat la 112 pentru a reclama faptul că yalele uşilor de la partid au fost schimbate şi nu poate intra în clădirea unde activează Fundaţia pentru Tineret Mehedinţi, pe care o gestionează. O echipă de la IPJ Mehedinţi a intervenit la faţa locului pentru a remedia situaţia, numai că acolo nu l-a găsit decât pe deputatul Nicolicea, pe care oamenii legii nu l-au putut ajuta, neavând dreptul să spargă uşa, întrucât aceasta era închisă cu un lacăt. Între timp, la sediul PSD din Drobeta Turnu Severin a sosit şi un membru al partidului, dar nici acesta nu a putut să facă nimic, pentru că nu avea chei.
„Pe 4 septembrie, ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizat de Eugen Nicolicea, de 54 de ani, cu privire la faptul că i-a fost îngrădit accesul la biroul său, amplasat într-un imobil de pe raza municipiului. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, care a constatat că uşa principală este încuiată cu yala şi un lacăt. În timpul cercetărilor, la faţa locului a sosit Constantin C., reprezentant al filialei menţionate, care a declarat că lui Eugen Nicolicea i se va permite accesul la biroul său la o dată ulterioară întrucât cheile de la uşa de acces se află la o persoană care este plecată din localitate. Discuţiile s-au purtat civilizat, fără a fi perturbată ordinea publică“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.
Yalele de la uşile partidului au