Cornel Nistorescu e în stare de orice, în încercarea de a-i scoate vinovaţi pe cei doi motociclişti pe care i-a nenorocit, în urmă cu un an şi nouă luni, în teribilul accident pe care l-a produs în Capitală.
Când Nistorescu l-a indicat anchetatorilor pe Valentin Cosmin Costanda ca fiind martorul său cheie, trecuse un an şi patru luni de la teribilul accident căruia i-au căzut victime Tiberiu Florescu (35 de ani) şi prietena acestuia, Andreea Frunză (24 de ani). “Acum ne- am întâlnit în Carrefour, la cumpărături”, avea să spună, ironic, Nistorescu la acea vreme. Chiar şi aşa, oamenii legii l-au ascultat pe Costanda, care a îndrugat o poveste în care cei doi motociclişti nenorociţi în urma accidentului erau transformaţi în cascadori ai şoselelor care rulau periculos printre maşini şi chiar demarau spectaculos de la semafor pe o roată.
Testul poligraf l-a trădat însă pe Costanda - şi el cercetat penal pentru că, în 2006, pe bulevardul Magheru, din Capitală, a dat cu maşina peste un pieton, chiar pe trecere. “A fost întrebat dacă i-a văzut pe motociclişti rulând pe o roată înainte de impact şi dacă a fost martor al accidentului. Testul a ieşit negativ, adică a minţit. Nu a fost acolo”, ne-au declarat surse apropiate anchetei.
Pe 8 decembrie 2008, Libertatea v-a prezentat cazul celor doi motociclişti loviţi de Nistorescu