Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica spune că se va opune dublării contribuţiilor sociale pentru veniturile din drepturi de autor şi profesii liberale, variante vehiculate deocamdată neoficial în interiorul guvernului. Sursa: Adrian Scutariu
Mai mult, acesta susţine că niciun contribuabil nu ar trebui să finanţeze sisteme de asigurări din care nu beneficiază. „Atunci când nu beneficiezi din partea unui sistem de asigurare, fie că e de sănătate, fie că e de pensii, n-ai de ce să contribui la el”, a declarat Stoica astăzi, în emisiunea „Evenimentele Zilei”, la postul B1TV.
O poziţie similară a avut dimineaţă şi Sulfina Barbu, liderul organizaţiei de femei a PDL.
Responsabili: „Birocraţii din ministere”
Dacă Barbu consideră că propunerea supraimpozitării din 2011 nici „nu ar trebui luată în calcul”, Stoica arată că responsabili pentru lansarea acestei variante spre „birocraţii din ministere”.
„Nu e nicio decizie luată în acest sens. Şi eu şi alţi colegi din PDL ne vom opune categoric unor măsuri de supraimpozitare fără niciun fel de legătură cu principiul echităţii. E vorba de birocraţii din Ministerul de Finanţe. Cred că miniştrii noi de la Finanţe şi Muncă trebuie să fie mult mai vigilenţi decât cei care au plecat pentru ca cei din ministere să nu mai pună pe site sau în dezbatere publică idei care nu sunt validate politic”, spune Stoica.
CAS la un număr fix de salarii
Avocat de profesie, acesta nu susţine nici introducerea obligaţiei de a contribui la sistemul de pensii pentru cei care nu beneficiază de astfel de venituri de la stat: „Dacă sunt alte sisteme de asigurare la care contribuie nu are de ce să mai contribuie şi la sistemul de stat. Eu nu iau pensie de la stat ca avocat. Nu pot să contribui la un sistem care nu-mi dă nimic”.
În privinţa CAS, vicepreşedintele PDL consideră că