Distribuirea manualelor scolare pentru invatamantul obligatoriu, respectiv pentru clasele I-X, se apropie de final. Pana la aceasta data, peste 90 la suta dintre acestea au fost receptionate la depozitul de carte al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) si au fost deja distribuite in unitatile scolare. Astfel, din cele 197.044 exemplare comandate, un numar de 189.693 au fost primite. Dintre acestea, un numar de 169.597 au fost deja distribuite. "Din punctul de vedere al manualelor scolare, necesare pentru invatamantul preuniversitar obligatoriu de zece clase, in judetul Iasi stam foarte bine. Pana la debutul noului an scolar, peste o saptamana, aproape 100 la suta dintre elevi vor avea toate manualele necesare la clasa. Din acest punct de vedere, nu a fost nici o problema cu privire la primirea lor si distribuirea acestora, astfel incat sa se inceapa scoala pentru elevi in cele mai bune conditii", a declarat Sabina Manea, purtatorul de cuvant al ISJ.
Distribuirea manualelor scolare pentru invatamantul obligatoriu, respectiv pentru clasele I-X, se apropie de final. Pana la aceasta data, peste 90 la suta dintre acestea au fost receptionate la depozitul de carte al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) si au fost deja distribuite in unitatile scolare. Astfel, din cele 197.044 exemplare comandate, un numar de 189.693 au fost primite. Dintre acestea, un numar de 169.597 au fost deja distribuite. "Din punctul de vedere al manualelor scolare, necesare pentru invatamantul preuniversitar obligatoriu de zece clase, in judetul Iasi stam foarte bine. Pana la debutul noului an scolar, peste o saptamana, aproape 100 la suta dintre elevi vor avea toate manualele necesare la clasa. Din acest punct de vedere, nu a fost nici o problema cu privire la primirea lor si distribuirea acestora, astfel incat sa se inceapa scoala pentru elevi in cele mai bune conditii", a declarat