Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Casă construită de «Inimi de gorjeni»

Publicat in Adevarul, marți 7 septembrie 2010 ·

O locuinţă cu două camere a fost constuită de o asociaţie umanitară pentru o familie săracă din comuna Scoarţa. Familia Vârjan are doi copilaşi şi locuiesc într-o baracă din bârne, dar speră că până la începutul iernii se vor muta în noua casă.

Asociaţia «Inimi de gorjeni», în colaborare cu o organizaţie umanitară din Luxembourg şi cu sprijinul Primăriei Scoarţa, a construit o casă cu două camere pentru familia Vârjan, lipsită de orice venituri. Locuinţa este aproape gata. Au fost ridicate zidurile şi montat acoperişul, urmând să fie acoperită cu tablă, care a fost deja achiziţionată. Suma totală alocată pentru construcţia casei a fost de 13.000 de lei, în condiţiile în care forţa de muncă a fost asigurată de Primăria Scoarţa. 10.000 de lei au fost donaţi de asociaţia din Luxembourg, iar restul sumei a fost oferită ca sponsorizare de către o firmă din Petroşani. Lucrările de construcţie au început în urumă cu doar câteva luni. La fundaţia casei familiei Vârjan au lucrat şi voluntari belgieni. Asociaţia «Inimi de gorjeni» aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Directorul instituţiei, Constantin Preoteasa, spune că : „Dorinţa noastră este să dăm în folosinţă casa până la începerea sezonul rece, iar cei patru membri ai familiei să se mute în noua casă“.

Nu au un loc de muncă

Simona Porumbescu şi Romică Vârjan au doi copii, Ciprian, în vârstă de patru ani, şi Alexandru, de şase ani, care merg la gradiniţă. De doi ani, cei patru locuiesc într-o baracă din lacaj şi bârne, fără energie electrică: „Am stat astă iarnă în căsuţa pe care ne-am înjghebat-o şi a fost foarte greu. Era frig şi ne culcam devreme, că nici gaz în felinar nu aveam. Ne-am bucurat când cineva s-a gândit şi la noi şi ne-a construit casa aceasta, care este mult mai mare şi mai solidă. Sper că o vor termina până la iarnă, pentru că noi nu avem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 17 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 28 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 56 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 34 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 28 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°