„Mecanica inimii“, spectacolul-lectură susţinut de Marius Manole în cadrul festivalului independent Undercloud, merită să ajungă, într-o zi, spectacol adevărat, cu decoruri şi tot tacâmul. Într-o linişte complice şi deferentă, un glas aleargă după destinul lui Jack, de profesie puşti îndrăgostit. Marius Manole îi strigă de multe ori numele.

Din imensa depărtare a cărţii îi răspunde ticăitul unui ceas care bate mai tare ca şapte inimi la un loc.

Jack aşteaptă să se nască dintr-un teanc de foi pe care Marius Manole l-a aruncat pe masa din faţa lui. În paginile albe, format A4, e un frig de-ţi îngheaţă sângele; parcă s-a ascuns soarele. În barul din realitate e cald. Oamenii stau lipiţi, strânşi unii în alţii, ca să încapă cât mai mulţi şi învaţă să împartă ad-hoc bănci din lemn, beri, priviri şi visuri. Am stat şi eu lipit de Constantin Cojocaru, fără să ne cunoaştem, la fel ca Rodica Mandache şi Radu Afrim, care se cunosc de mult.

Cu zece minute înainte de lectură, Manole bea bere la o masă, ca un client neobişnuit, prins într-un schimb de replici ca-n filmele mute cu o ţigară pe care o convinge să ardă. Oamenii se uită înspre el şi aşteaptă. Marius se ridică şi se îndreaptă spre scenă. Îşi roagă publicul să stingă ţigările nefumate încă şi începe să nu-şi găsească locul pe scaunul care a fost desemnat să-i suporte în următoarea oră toată greutatea trupului şi a vocii. În sfârşit, îşi drege glasul. Şi începe să citească o piesă adaptată după un roman.

Mai citiţi şi:

Iaşi: Marius Manole:„În teatru adevărul şi sinceritatea contează"

Capitolul 1. Naşterea lui Jack

Micuţul Jack, din burta mamei: „Casele par nişte locomotive cu abur! Alb, alb, alb! Fulgii sunt mai uşori ca aerul". Manole preia toată greutatea consoanelor şi o ascunde într-un buzunar nevăzut din gât. Iar cuvântul „fulgii" pluteşte fără grij