Că Traian Băsescu foloseşte des „instituţiile statului" în folosul apropiaţilor şi al propriului partid, nu mai e demult o ştire. Noutatea este că nu mai găseşte vorbe să acopere dezastrul. Cuvintele le-a epuizat demult.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a câştigat ultimul mandat prin câteva înşelătorii ridicate la rangul de strategie politică. A spus naţiunii că parlamentarii sunt de vină pentru tot răul din ţară, a repetat că Vântu, Voiculescu şi Patriciu sunt cei trei zmei distrugători care trebuie opriţi şi a sugerat că dacă nu va câştiga el alegerile, bazele militare americane vor părăsi România, lăsându-ne pradă Moscovei.
Evident că mesaje atât de rudimentare nu şi-ar fi făcut efectul dacă prezidenţiabilii PSD sau PNL ar fi fost la înălţime şi nu ar fi alimentat sistematic astfel de scheme ieftine ( vezi http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/cum-il-ajuta-vantu-si-voiculescu-pe-traian-basescu-196067.html). Evident că mesaje atât de facile, raportate la standardele unei societăţi pluraliste, cu tradiţie civică şi ierarhii legitime, n-ar fi avut succes dacă societatea noastră nu ar avea atâtea răni numai „bune" de apăsat în momente critice. (Cele mai grave răni sunt colaborarea cu Securitatea, „cine a tras în noi 16-22?" şi Marea Mineriadă; iar ele vor continua să fie instrumentate politic până la rezolvarea dosarelor în Justiţie. Nu întâmplător, „rănile" sunt re-descoperite în aceste zile de aşteptare).
Dar în loc să se mulţumească cu victoria chinuită din decembrie 2009, la mai puţin de un procent diferenţă faţă de următorul clasat, Traian Băsescu a continuat actele de sfidare adresate - culmea! - nu numai celor care nu l-au votat, nu numai celor care au refuzat să meargă la vot, dar chiar şi propriului electorat. Traian Băsescu nu numai că nu mai este preşedintele tuturor românilor, a încetat demult să fie, dar nu mai este nici măcar pre
