Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prognoza culturală: Vară târzie la Bratislava – Anotimp (cultural) românesc

Publicat in HotNews, marți 7 septembrie 2010 ·

Calendarul cultural al capitalei slovace pentru intervalul 22 septembrie - 16 octombrie prevede o serie de manifestari reunite sub denumirea Vară târzie la Bratislava – Anotimp (cultural) românesc. Spectacole de dans şi teatru, expoziţii de fotografie, pictură şi sculptură, concerte vor fi aduse in fata publicului slovac de artistii romani, in timp ce, specialisti în domeniul Studiilor Româneşti vor conferentia pe teme de românistică.

Potrivit Institutului Cultural Român din Praga pentru aproximativ o luna în capitala slovacă vor sosi invitati din Romania: actorii de la teatrul Nottara şi de la Compania PassePartoutDP, dramaturgul şi regizorul Lia Bugnar, pedagogi şi curatori de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, grupurile Nightlosers, Cyfer Quartet şi Aievea, fanfara Armonia, româniştii participanţi la un foarte interesant simpozion de specialitate programat la mijlocul lui octombrie.

Prognoza Anotimpului (cultural) românesc arata ca pe scena în aer liber instalată în centrul istoric al Bratislavei (în Piaţa Veche), se vor semnala averse cu grindină în paşi de step la Întâlnirile cu Violeta Totir şi Dragoş Huluba de la PassePartoutDP, dar şi în Ritmurile impuse de actorii teatrului Nottara, care ne vor descrie, în limbaj de specialitate, şi starea vremii (şi a vremurilor) din Bucureşti pe la 1900... şi ceva. Fenomenul meteo-dramaturgic contemporan din România va fi dezbătut la teatrul Astorka din Bratislava de către Lia Bugnar şi specialiştii de la Institutul Slovac de Teatru. La sol şi la nivelul ochiului, locuitorii Bratislavei vor constata apariţia unui superb şi armonios curcubeu expoziţional: documente şi imagini de la Muzeul Naţional de Istorie a României şi de la Asociaţia „Bucureştiul meu drag!”, reunite sub genericul Excursie vizuală în Bucureşti: 1859-2009, şi expoziţia de fotografie Bucureşti în patru anotimpuri. Di

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 37 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 54 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 2 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 4 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°