Pădureanu spune că a renunţat la vechile practici pentru că nu mai ai cu cine să faci un aranjament „cinstit“. Jean Pădureanu este un adevărat recordmen în Liga 1. De 46 de ani este la conducerea Gloriei şi e cel mai longeviv preşedinte de club.
Pădureanu a văzut multe în fotbal şi duce cu el povara grea a meciurilor trunchiate după Revoluţie, „Cooperativa", blaturile şi reciprocităţile... Acum? Fotbalul s-a limpezit: „Mă uit la televizor şi zic că e aranjat, dar la sfârşit de meci scorul e altul! Mi s-a pus pe creier treaba asta cu blaturi".
Sunteţi oltean. Aţi avut coatele ascuţite de a-şi răzbit atâţia ani în fotbal ca preşedinte?
Eu zic că sunt contrar acestei păreri legate de olteni. Jean Pădureanu a răzbit în viaţă prin bun simţ, corectitudine şi omenie.
După o viaţă în fenomen, câţi vă sunt prieteni şi câţi cunoştiinţe ?
Am 67 la sută prieteni, 20-30 la sută amici şi restul duşamni. Aşa văd eu. Poate că o fi altfel, din ochii celorlalţi.
Puţini îşi mai amintresc că aţi jucat fotbal. Cum era Pădureanu jucătorul ?
Aveam calităţi fizice bune, agresivitate în limitele regulamentului. Eram un coleg bun, şi am ştitu să-mi fac prieteni la echipele la care am evoluat. Prima dată am jucat la Băileşti, la 14 sau 15 ani am fost promovat la campionatul regional. Aşa se zicea atunci. Sunt lucruri plăcute, dar după atâţia ani trecuţi, cam greu îţi mai amineşti. Am ajuns şi la Universitatea Craiova... Unde făceam parte dintr-o echipă foarte bună cu Bărbulescu sau Deliu. Şi apoi m-am îndreptat către Bistriţa. În 56, jucam în „B" contra Stelei, fosta CCA, eram un jucător sănătos, iar Ilie Savu m-a plăcut. Şi aşa am ajuns la echipa a doua a CCA şi la tineret, la echipa mare era cam greu să joc, pentru că nouă fotbalişti erau de naţională...
La Gloria cum aţi fost numit preşedinte? Eraţi încă fotbalist
