Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De luni, sub comanda lui Piţurcă

Publicat in Adevarul, marți 7 septembrie 2010 ·

Atacantul Universităţii şi-a revenit după accidentarea de la genunchiul stâng şi s-ar putea întoarce pe teren la începutul lui octombrie. „Vârful“ cel mai de preţ al oltenilor a terminat cu bine tratamentul din Olanda, iar vineri va reveni în ţară, spre bucuria lui Victor Piţurcă.

Calvarul atacantului Universităţii Craiova Florin Costea pare a se fi terminat. Fotbalistul de 25 de ani, care s-a accidentat grav în timpul partidei dintre Universitatea şi Poli Iaşi (scor 2-1), din sezonul precedent al Ligii I, s-a recuperat miraculos în mai puţin de şase luni.

„A avut o mare ambiţie de a trece cât mai repede, dar şi bine, peste acest necaz. Sigur, a contat şi ajutorul primit din partea medicilor olandezi, aparatura din spital, dar şi dorinţa lui de a reveni. Nu are în cap decât clipa când va reintra într-un meci oficial", ne-a spus Florin Costea senior.

Tatăl „vârfului" din Bănie ne-a mai spus că Florin abia aşteaptă să se întoarcă acasă: „Vineri va fi la Bucureşti. Îl voi aştepta eu la aeroport după care vom pleca direct spre casă. Este apt sută la sută şi pregătit să-şi recupereze forma sportivă dinaintea accidentării. I-ajunge cât a stat printre străini. S-a săturat şi de olandezi, şi de tratamente, are o poftă nebună de fotbal".

Pe lângă familia fotbalistului, mai există o persoană bucuroasă de revenirea lui Costea jr: Victor Piţurcă. Managerul general al Universiţăţii Craiova s-a interesat de situaţia jucătorului încă din prima zi în care a ajuns la o înţelegere cu finanţatorul Adrian Mititelu.

Piţurcă se bazeză pe Florin, pe care-l consideră unul dintre cei mai buni atacanţi din fotbalul românesc. Antrenorul speră să se bazeze pe Florin de luna viitoare. De altfel, ex-selecţionerul este şi cel care l-a chemat pe Costea în premieră la lotul naţional.

Florin Costea s-a ales cu o ruptură a ligamentelor şi a meniscului exterior

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 12 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 10 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 8 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Djokovici spune că a fost „otrăvit” în perioada în care a fost reţinut la Melbourne, în 2022: "Aveam un nivel foarte ridicat de plumb şi mercur"

News.ro acum 9 ore
Sârbul Novak Djokovici a declarat, într-un interviu publicat joi în GQ, că a fost "otrăvit" cu mâncarea pe care a ingerat-o în timp ce era reţinut la Melbourne în 2022, relatează Reuters. Lui Djokovici i-a fost anulată viza înainte de turneu, în urm

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 12 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 12 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 10 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Doliu în lumea fotbalului românesc! A murit Marius Ciugarin

Cancan acum 8 ore
Este doliu în lumea fotbalului românesc. Un fost mare jucător, apreciat pentru stilul său și tehnica impecabilă, s-a stins din viață. Anunțul trist al decesului a fost făcut de Liga Profesionistă de Fotbal. Fanii și colegii sunt îndurerați și se pre

Vremea

București
acum

vin.

4°/13°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/5°
lun.

0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/4°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/1°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

11°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°