Anual, atât în perioada premergătoare cât şi pe durata sezonului estival, personalul Serviciului de Prevenire a Incendiilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării modului la nivelul obiectivelor cu funcţiuni de cazare, distracţie, agrement şi alimentaţie publică. Astfel, în perioada mai-august 2010, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 201 obiective de turism şi alimentaţie publică aferente, după cum urmează: 119 hoteluri, 15 hoteluri cu restaurant, 1 sală bowling, 27 vile, 1 complex turistic, 3 complexuri de vile, 1 han, 23 restaurante, 1 casă de vacanţă, 1 bază de tratament, 1 pensiune, 2 braserii şi 3 campinguri. În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate şi deficienţe (peste 850), parte dintre ele fiind remediate pe timpul controalelor, dar multe dintre acestea rămânând spre rezolvare în sarcina factorilor responsabili de la nivelul unităţilor controlate. De asemenea, au fost aplicate sancţiuni, respectiv 149 avertismente şi 42 amenzi contravenţionale în valoare totală de 66.500 lei. Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, putem exemplifica: neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism; neasigurarea angajării unui cadrul tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestat potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă; nerealizarea sau nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcare