Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 279,2 milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni, la un randament de 7%, identic cu cel din licitaţia anterioară pentru astfel de titluri, informează Mediafax.
Valoarea programată a licitaţiei de ieri a fost de 1 miliard de lei.
La licitaţia anterioară pentru astfel de titluri, care a avut loc pe 23 august, Finanţele au vândut titluri în valoare totală de 865 milioane de lei, puţin peste valoarea programată, de 800 milioane de lei.
În ultima perioadă, în cadrul majorităţii operaţiunilor organizate, Ministerul Finanţelor a vândut pe piaţa internă titluri de stat sub valoarea indicativă, în condiţiile în care a încercat să menţină randamentul la cel mult 7%.
În august, MFP a vândut doar certificate de trezorerie, respectiv titluri cu scadenţa de cel mult un an, în valoare totală de 3 miliarde de lei, în condiţiile în care a refuzat două oferte pentru vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea de cinci, respectiv trei ani. Pentru luna septembrie, Finanţele au programat să vândă titluri de stat de 4,6 miliarde de lei, din care 87%, respectiv patru miliarde de lei, reprezintă certificate de trezorerie. De la începutul acestui an Ministerul Finanţelor a împrumutat de la băncile comerciale, prin vânzarea de titluri de stat, 25,44 miliarde lei.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 279,2 milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni, la un randament de 7%, identic cu cel din licitaţia anterioară pentru astfel de titluri, informează Mediafax.
Valoarea programată a licitaţiei de ieri a fost de 1 miliard de lei.
La licitaţia anterioară pentru astfel de titluri, care a avut loc pe 23 august, Finanţele au vândut titluri în valoare totală de 865 milioane de lei, puţin peste valoarea prog