Pentru Ale, multumesc ca ai remarcat simtul “ mega autoironic”. Mi-a placut cand am citit asta, mi s-a parut ca suna “mega-haios” . Iar pentru cele care doriti sa scrieti pe Pandora’s, iata cat de simplu e! Trebuie doar sa vreti, aceasta e de fapt problema: sa va doriti cu adevarat! Restul vine de la sine.
****
Eram in martie. Citeam deja Vox (citesc Vox de la inceput, de fapt nu exista “ceva important” sau “cineva important” care sa-mi scape) cand am descoperit ca tocmai fusese nascocita si o lume a femeilor, undeva in apropiere (la un click distanta? gen).
Mi-am ascultat inima si instinctul, “device uri” care au spus ca as putea gasi un loc in aceasta lume. Dintotdeauna mi-au placut povestile, mi-a placut sa povestesc si sa scriu si mereu am visat sa scriu mai mult, insa, nu am crezut niciodata ca cineva ar putea fi interesat sa citeasca gandurile mele, randuri scrise de mine. Nu din cauza ca as fi un om obisnuit , fara substanta, (numai faptul ca imi plac femeile si “batranii” tot ma scoate din “obisnuit” ) ci pentru ca m-am gandit mereu o persoana sleampata in scris, repezita, emotionata, neslefuita, aspra, colturoasa, aiurea, prea hazlie, prea incoerenta, necunoscatoare de reguli si “virgulite”, etc…(lista e foarte lunga).
Pentru a putea convinge, am scris degraba niste textulete. Unul legat de operatiile mele estetice, altul avea ca subiect un american minunat, bogat si relaxat; haios- continea chiar si vorbele lui pentru ca il rugasem sa-mi scrie ceva (text care a ramas la Alexandra, intrucat ea l-a gasit mult prea personal, n-a fost publicat pana la urma), un altul se intitula “De ce se tem barbatii ca o au mica?” si inca unul “Razi ca o proasta!”
Corecta, am trimis un e-mail Alexandrei, care …hi,hi…nu a fost deloc incantata (la inceput, asta a fost in prima zi). I mean, mi-a acordat atentie, nu vreau sa exagerez, dar in
