Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reparaţii de peste 4 milioane lei la Spitalul din Sighişoara

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 7 septembrie 2010 ·

La Spitalul Municipal Sighişoara vor începe curând lucrări de reparaţii capitale. Ministerul Sănătăţii a alocat peste 1.200.000 lei pentru lucrări de reparaţii.

Spitalului i-au fost repartizate prin filă de buget din venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii 125.000 lei pentru reparaţii la dispensarul TBC şi 1.000.000 lei pentru reparaţii la clădiri.

Clădirile spitalului au o vechime de peste o sută de ani, iar gradul de uzură este între 60-80%. Unele dintre clădiri au fost inundate de două ori, în 1970 şi 1975, iar de atunci reparaţii capitale nu au mai fost efectuate. Clădirea Dispensarului TBC va beneficia de lucrări de înlocuire a acoperişului, se vor reface tencuielile interioare şi exterioare, zugrăveli, se vor monta gresie şi parchet unde este necesar, se va schimba feroneria, se va trece la instalarea unor microcentrale, în prezent încălzirea fiind asigurată prin sobe cu gaz. Vor fi făcute lucrări de reparaţii la instalaţile sanitare, instalaţiile electrice, iar dacă fondurile vor ajunge, se va monta şi un sistem de climatizare.

Din cei 1.000.000 lei, vor beneficia de lucrări de reparaţii clădirile ce adăpostesc specialităţile pneumoftiziologie, interne, ingecţioase, pediatrie. Vor fi executate doar lucrări exterioare, renovarea faţadelor, schimbarea acoperişului, burlanelor, vor fi schimbate geamurile, tratată lemnăria. Şi aici, dacă banii vor permite se vor reface căile de acces, trotuarele, se vor monta rigole. „Sunt lucrări absolut necesare. Era nevoie de ele de mai demult. Nici nu am sperat că anul acesta, când nu prea sunt bani, să primim fonduri”, a declarat dr. Andreea Szaitz, manager Spitalul Municipal Sighişoara.

2.900.000 lei de la CNI pentru corpul de clădire B

În acest an, la spitalul din Sighişoara vor fi demarate lucrările şi la corpul de clădire B ce adăposteşte radiologia, chirurgia, oftalmologia, ne

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum o ora
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 57 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 5 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 4 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 3 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 13 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 9 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°