Barnier: Niciun actor, niciun produs, niciun sector, niciun teritoriu nu va mai fi capabil să ocolească noile reguli
Normele privind vânzările în lipsă şi instrumentele financiare derivate vor fi propuse la finele lunii
Trichet: Dacă nu acţionam cu hotărâre, aveam probabil cea mai gravă depresie de după primul Război Mondial
Nimeni nu va scăpa de noile reglementări privind supravegherea sectorului financiar, care vor fi finalizate la jumătatea acestei luni, potrivit comisarului european pentru servicii financiare, Michel Barnier. Comisarul francez a mai spus că reglementările vor fi propuse la sfârşitul lunii septembrie. "Cele două texte, unul privind vânzarea în lipsă, iar celălalt privind instrumentele financiare derivate, sunt propunerile pe care le vom face la finele acestui luni", a afirmat Barnier, într-un interviu acordat CNBC.
Modificările propuse vor fi aplicate tuturor, fără excepţie
Aceste norme sunt în conformitate cu "angajamentele pe care G20 le-au luat şi cu ceea ce americanii au anunţat că vor aplica", a adăugat acesta. Modificările propuse vor fi aplicate tuturor, fără excepţie, în conformitate cu Barnier. "Niciun actor, niciun produs, niciun sector, niciun teritoriu nu va mai fi capabil să ocolească aceste reglementări privind supravegherea", a avertizat comisarul european.
"Este nevoie să reamintim că sectorul instrumentelor derivate este un sector unde trebuie să existe transparenţă, înregistrare şi compensare", a continuat Barnier.
Trichet: Trebuie să ne uitam la această situaţie cu luciditate
De asemenea, preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet a declarat într-un interviu acordat CNBC că următoarele câteva zile vor fi cruciale din acest punct de vedere.
"Voi spune doar un singur lucru. Ştiu că există multe comentarii şi rezistenţă, probabil î