- Istoric - nr. 624 / 8 Septembrie, 2010 AUREL STEFAN COJOCARU s-a nascut la 10 octombrie 1929, in municipiul Tecuci, judetul Galati, intr-o familie modesta de intelectuali. A facut studiile primare in orasul natal, iar cele medii la liceele ,,Dimitrie Sturdza" (Tecuci), ,,Aurel Vlaicu" (Orastie), ,,George Baritiu" (Cluj) si ,,Radu Negru" (Fagaras), absolvind Liceul ,,Radu Negru" in 1948 ca sef de promotie, cu media 9,80 la examenul de bacalaureat. In penultima clasa de liceu (1946/1947) a frecventat cursurile Universitatii din Cluj: ,,Filosofia culturii" al lui Lucian Blaga; ,,Istoria filosofiei" al lui D. D. Rosca si s-a interesat de prelegerile si seminariile de limba si literatura franceza de la Universitatea si Filiala Cluj a Institutului Francez. A studiat medicina la Cluj (1948-1954). In anul III a fost membru al Cercului stiintific studentesc si coautor al primei lucrari stiintifice din cariera sa, publicata de acad. Grigore Benetato si colaborator in Buletinul Stiintific al Academiei RPR din 1952, consacrata studiului dinamicii schimburilor energetice la muncitorii metalurgisti si forestieri. Dupa absolvirea IMF in 1954, ca sef de promotie cu media generala 10 la examenul de stat si efectuarea stagiului de un an la Alba Iulia, s-a reintors la Cluj, la Catedra de Fiziologie (1955) unde sub conducerea acad. Grigore Benetato si ulterior a prof. dr. doc. Ion Baciu a efectuat cercetari de ergonomie si imunologie. A parcurs la Cluj primele trepte ale ierarhiei universitare, de la preparator (1952) si asistent (1953), la sef de lucrari (1962). A finalizat dupa opt ani de studii _ la Catedra de Fiziologie a IMF din Cluj, in laboratoarele prof. dr. doc. Ion Baciu, seful catedrei, caruia mai tarziu ii va dedica un articol omagial (1996) in Revista Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu-Mures _ la interferenta fiziologiei cu biochimia, teza de doctorat sub