Mesajul a fost trimis. Multumesc!

236 de locuri de muncă pentru absolvenţii de liceu

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Peste 40 de agenţi economici din judeţul Mureş şi-au anunţat participarea la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi, ce va avea loc în data de 24 septembrie.

Agenţii economici vor oferi 259 de locuri de muncă, dintre care doar 23 sunt pentru absolvenţii cu studii superioare, restul fiind pentru persoanele cu studii medii. „Până la această dată şi-au anunţat participarea la bursa locurilor de muncă 42 de agenţi economici. Angajatorii care nu au depus încă ofertele de locuri de muncă vacante, au posibilitatea să le depună până în data de 20.09.2010 “, a declarat Reghina Fărcaş, director coordonator al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Mureş.

Dintre cei 42 de agenţi economici, cei mai mulţi sunt din Târgu-Mureş 29, din Sighişoara sunt opt, iar din Târnăveni cinci. Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt la Târgu-Mureş 160, urmat de Sighişoara cu 73 de locuri de muncă şi Târnăveni, cu 26 locuri de muncă.

Pentru cei cu studii superioare sunt oferite locuri de muncă în meserii precum translator, agent imobiliar, agent vânzări, secretară, tehnician service, manager, director economic, traducător, consultant financiar, broker, contabil, inginer geodez/topograf, inspector mediu, iar pentru cei cu studii medii, posturi vacante sunt pentru meseriile brutar, consultant financiar, pantofar, cizmar, confecţioner articole piele, marochiner, muncitori necalificaţi confecţioner piele, lucrător comercial, vânzător, muncitori necalificaţi la cablaj, ospătar, operator jocuri, gestionar, mecanic auto, referent(cunoscător limba germană), operator utilaje, barman, agent curăţenie, cosar, crupier, instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze, reprezentant vânzări, magazioner, bucătar, broker, strungar, muncitori în prelucrarea metalelor, lucrător în alimentaţie, lucrător in construcţii, unit manager, ceramist, sudor, vopsitor, zidar, elec

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 32 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 36 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°