Începând de luni, 13 septembrie, angajatorii vor fi obligaţi să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile sociale pentru cei care primesc bani din drepturi de autor. “Lucrul cel mai important pe care l-am corectat în ceea ce priveşte OUG 58/2010 privind Codul Fiscal şi alte măsuri fiscale şi care va funcţiona începând de luni, 13 septembrie, este cel legat de stopajul la sursă”, a spus ministrul Muncii, Ioan Botiş. Potrivit ministrului, după publicarea ordo
Începând de luni, 13 septembrie, angajatorii vor fi obligaţi să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile sociale pentru cei care primesc bani din drepturi de autor.
“Lucrul cel mai important pe care l-am corectat în ceea ce priveşte OUG 58/2010 privind Codul Fiscal şi alte măsuri fiscale şi care va funcţiona începând de luni, 13 septembrie, este cel legat de stopajul la sursă”, a spus ministrul Muncii, Ioan Botiş.
Potrivit ministrului, după publicarea ordonanţei, cel care este plătitorul de venit va depune declaraţia şi va face plata lunară. “În consecinţă, eliminăm problemele create de depunerea de către fiecare beneficiar a acelei declaraţii şi a plăţii”, a subliniat Botiş.
El a explicat că sunt patru scenarii posibile. În cazul unui salariat care primeşte salariu în mod constant, dar realizează ocazional şi venituri din drepturi de autor, acesta nu plăteşte contribuţii sociale.
O altă situaţie este cea în care o persoană nu are contract de muncă şi realizează ocazional venituri din drepturi de autor pentru care va plăti anual contribuţii sociale având ca bază de calcul cinci salarii medii brute pe economie.
“Este vorba despre 91 de milioane lei şi la această bază se plăteşte 10,5% pentru pensii, 5,5% pentru sănătate şi 0,5% pentru şomaj”, a spus Botiş.
O altă situaţie este a celor care au o activitate desfăşurată pe drepturi de autor cu regularitate ş