Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul liceelor din Dâmboviţa

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 · ·

Cel mai bine cotat este Colegiul Naţional "Constantin carabella", urmat de "Ienăchiţă Văcărescu" şi Colegiul Economic

Primele trei locuri din topul celor mai bune licee din judeţ sunt disputate de mai mulţi ani de Colegiile “Ienăchiţă Văcărescu”, “Carabella” şi “Economic”. Spre cele trei instituţii de învăţământ, totdeauna, s-au orientat cei mai buni elevi din Dâmboviţa. Clasamentul întocmit anul acesta de Inspectoratul Şcolar a fost realizat, după cum ne-a informat inspectorul şcolar Mihaela Anton, purtător de cuvânt la ISJ Dâmboviţa, ţinându-se cont de nouă criterii de departajare: rezultatele obţinute la bacalaureat în ultimii patru ani; numărul premiilor şi menţiunilor la olimpiade şi concursuri naţionale; numărul burselor de studii individuale obţinute de personalul didactic; numărul programelor europene derulate; numărul programelor de grant de dezvoltare şcolară aprobate; numărul distincţiilor “Gheorghe Lazăr”, obţinute de personalul didactic; numărul gradaţiilor de merit; procentajul absolvenţilor admişi în învăţământul superior şi procentajul absolvenţilor integraţi pe piaţa muncii în specialitatea dobândită. De menţionat că în judeţul Dâmboviţa funcţionează 30 de unităţi de învăţământ liceal.

Grupul Şcolar Agricol Tărtăşeşti, cel mai slab liceu din judeţ

Analizând toate aceste criterii de departajare, Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a nominalizat Colegiul Naţional “Constantin Carabella” ca fiind cel mai bun liceu din judeţ. Pe locul doi, se situează Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”, urmat de Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte. Locul patru a revenit Colegiului Naţional “Vladimir Streinu” din Găeşti, iar pe locul cinci s-a clasat Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” din Târgovişte. La polul opus, adică cele mai slabe unităţi de învăţământ liceal din judeţ sunt: Grupul Şcolar Petrol Moreni; Grupul Şcolar Pucioasa; Grupul Şcolar Ag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari

Mediafax acum 4 ore
Goldman Sachs a primit o lovitură de 900 de milioane de dolari cu investiţia în Northvolt. Colosul american de investiţii este al doilea cel mai mare acţionar al producătorului suedez de baterii care a depus în această săptămână cererea de faliment,

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°