Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Merg în Parlamentul European să ceară schimbarea educaţiei din România

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

24 de elevi din Colegiul Al.I.Cuza din Ploieşti care se consideră "cobai ai educaţiei" din ţara noastră vor să meargă la Strasbourg pentru a schimba imaginea ţării noastre şi sistemul de învăţământ.

Planul lor este parţial sortit eşecului din cauza unei diferenţe de 4.000 de euro care să acopere costurile deplasării.

Sunt atât de deştepţi, originali şi pregătiţi încât au câştigat invitaţia de a-şi expune opiniile şi propunerile în Parlamentul European pe 24 septembrie, în urma unui concurs la care au participat 50 de licee din România şi tot atâtea din fiecare ţară a Uniunii Europene. Ca urmare a entuziasmului lor, toţi elevii din colegiu care împliniseră 18 ani în 2009 au votat la alegerile europarlamentare, iar foarte mulţi ploieşteni au ajuns la urne după ce au fost informaţi, prin intermediul unui pliant sub formă de bancnotă, despre avantajele de a-şi alege parlamentarii care să îi reprezinte în Europa. "Din păcate, la Strasbourg nu putem spune că reprezentanţii noştri nu au ce să caute acolo şi că, în locul lor, ar trebui să fie alţi oameni, foarte instruiţi. Şi că, dacă mergem pe acest drum, probabil România şi celelalte ţări aflate într-o eternă tranziţie vor fi excluse din Uniune", spune cu incisivitate Emil Anton, unul dintre elevii participanţi la proiect.

Vor schimbarea

Elevii vor ca toată Europa să ştie despre necesitatea de a schimba radical sistemul de educaţie din România, bazat aproape exclusiv pe teorie, despre faptul că suntem singura ţară care avem resurse balneare, dar că, pentru acesta, avem nevoie de infrastructură, că sistemul bugetar este supra-dimensionat şi că toate statele UE ar trebui să-şi oblige cetăţenii să exploateze resursele pământului astfel încât să-şi asigure producţia de legume şi fructe. "Există şi un impediment pentru a ne face auziţi. Parlamentul European alocă 193 de euro de persoană, iar costul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°