E un termen care ar trebui introdus în manualele politice internaţionale. Înseamnă că vrei să repari un guvern făcându-l mai prost ca înainte. Ceea ce era din capul locului un obiectiv foarte dificil. Studiul de caz pe România anului de graţie 2010 este „groundbreaking“. „Romanierea“ a fost atât de surprinzător executată, încât am putea jura că, de fapt, scopul ei a fost să-i regretăm pe Videanu, Berceanu & Co. A fost suprema dovadă a influenţei lor în partidul de guvernământ.
Pesemne că puterea nu doar corupe, ci şi tâmpeşte. În partea asta de lume. N-am altă explicaţie pentru degradarea calităţii deciziilor pe care guvernele României le iau, pe parcursul fiecărui mandat, de 20 de ani încoace. Încep cu lucruri bune sau măcar rezonabile şi sfârşesc cu enormităţi şi stupizenii înmărmuritoare.
Aşa cum îmi aduc eu aminte de începuturile guvernării PDL, ele erau, într-o oarecare măsură, de bun augur. Deschişi la dialog, întâlniri cu Guvernul Privat, declaraţii şi intenţii promiţătoare. Apoi, practica i-a şi ne-a omorât, ca de obicei. Finalul de săptămâna trecută e apoteotic.
Câtă minte trebuie să n-ai ca să pui miniştri nişte nume pe care toată lumea trebuie să le caute pe Google ca să afle cine sunt? Cam care e părerea ta despre tine, ca partid, dacă ăştia sunt tot ce poţi tu să propui mai bun pentru scoaterea României dintr-un blocaj economic şi financiar fără precedent? Trebuie să ajungi complet rupt de realitate ca, atunci când toată lumea simţea nevoia unui mai mare aport de competenţă, tu să aduci, în loc de mai mulţi tehnocraţi de prima mână, mai mulţi politruci de mâna a şaptea.
„Romanierea“ de toamnă e ultimul pas făcut de PDL pentru revenirea PSD la putere. Acum, cel mai inteligent lucru pe care PSD ar putea să-l facă, pentru a ajunge din nou cel mai mare partid în România, e să nu facă nimic. PDL pare foarte bine pregătit să facă totul
