Miercuri şi joi transporturile publice din Grecia vor fi perturbate de grevele angajaţilor căilor ferate şi celor din sistemul de călătorii cu autobuzul şi metroul din Atena. Sindicatele protestează faţă de măsurile de austeritate decise de Guvernul de la Atena.
Grevele dureazã între orele 11.00 şi 16.00 şi afecteazã reţeaua de trenuri intercity, precum şi în transporturile publice din Atena. Acestea urmează să se repete joi în cazul trenurilor, între aceleaşi ore, dar greva nu va afecta şi transporturile aeriene.
Sindicatele protestează faţă de reducerile costurilor pentru transporturile publice, într-o încercare de a ameliora situaţia financiară a societăţii naţionale a căilor ferate, a cărei datorie totală se ridică la zece miliarde de euro.
Guvernul s-a angajat să reducă deficitele şi datoria publică a ţării, în schimbul unui împrumut de 110 miliarde de euro, pe trei ani, din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI). Monica Chihaia, corespondentul RFI şi RRA la Atena
Miercuri şi joi transporturile publice din Grecia vor fi perturbate de grevele angajaţilor căilor ferate şi celor din sistemul de călătorii cu autobuzul şi metroul din Atena. Sindicatele protestează faţă de măsurile de austeritate decise de Guvernul de la Atena.
Grevele dureazã între orele 11.00 şi 16.00 şi afecteazã reţeaua de trenuri intercity, precum şi în transporturile publice din Atena. Acestea urmează să se repete joi în cazul trenurilor, între aceleaşi ore, dar greva nu va afecta şi transporturile aeriene.
Sindicatele protestează faţă de reducerile costurilor pentru transporturile publice, într-o încercare de a ameliora situaţia financiară a societăţii naţionale a căilor ferate, a cărei datorie totală se ridică la zece miliarde de euro.
Guvernul s-a angajat să reducă deficitele şi datoria publică a ţării, în schimbul unu