Tânărul plastician gălăţean se poate lăuda că practică una dintre cele mai rare meserii din ţară, cea de autor de benzi animate.
Tudor Şerban este fascinat de lumea animaţiei. A început să deseenze în copilăriei şi a avut harul şi puterea pentru a-şi duce pasiunea până la maturitate. Este acum unul dintre foarte puţinii creatori de benzi animate din România.
Ajuns între timp preparator la Facultatea de Arte Vizuale de la Universitatea „Dunărea de Jos", tânărul recunoaşte că a avut şi momente mai dificile pe drumul maturizării personale şi artistice.
Dacă pentru tânăra generaţie, visul realizării profesionale îl reprezintă plecarea în străinătate, pentru Tudor Şerban acest vis este la timpul trecut. Deja a fost acolo.
„În 2006 am plecat în Bretania, Franţa. A fost o perioadă destul de interesantă, dar au fost şi multe probleme. Atmosfera din zonă este foarte apăsătoare din punct de vedere psihic", îşi aduce aminte plasticianul.
Tudor Şerban consideră că a intrat cu adevărat în lumea benzilor animate odată cu lucrarea sa de masterat: „Se cheamă «Eclipse» şi este vorba despre un personaj care mă reprezintă".
Crede că, la fel ca mai toate domeniile, animaţia autohtonă a rămas în urmă: „Animaţia din România a rămas în epoca de piatră. Prin contrast, în statele avansate banda desenată este, de 30-40 de ani, cea de-a noua artă", spune artistul.
Intrebari si raspunsuri
Ce sfaturi oferi unor tineri care vor să facă „comics"?
În primul rând să ia legătura cu o editură specializată. Deja şi editurile de la noi au început să fie interesate să publice benzi animate. Este important să se obişnuiască să contacteze edituri. Apoi să-şi dezvolte mâna, să exerseze până sunt mulţumiţi de ceea ce fac.
Care este publicul ţintă pentru benzile animate?
În mod normal se crede că doar copiii obişnuiesc să citească benzile animat