Vizitatorii din alte ţări care merg în Statele Unite ale Americii trebuie să plătescă, începând de ieri, o nouă taxă de 14 dolari pentru promovarea turismului american peste hotare, informează Bloomberg.
Banii vor fi folosiţi „pentru a convinge călători din întreaga lume că vrem să-i avem drept clienţi", după cum a declarat Jeff Freeman, vicepreşedinte al U.S. Travel Association, organizaţia naţională de promovare a turismului.
Iniţiativa pentru noua taxă a venit din partea unor mari companii precum Marriot International Inc., Walt Disney Co., American Express Co. şi Loews Corp., iar primele estimări arată că aceasta va aduce venituri anuale de aproximativ 105 milioane de dolari.
Industria turistică din SUA speră să reuşească să atragă mai mulţi turişti străini, după ce anul trecut numărul acestora a scăzut cu 2,4 milioane faţă de 2008, ajungând astfel la 23,5 milioane de vizitatori, potrivit unui raport al U.S. Travel Association.
Taxa nu a fost însă primită cu entuziasm de toată lumea, operatorii aerieni şi Uniunea Europeană criticând decizia.