Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetita refuzata de medicii ieseni primeste o sansa din Canada

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Desi sunt la mii de kilometri distanta, departe de realitatile crunte si saracia din tara, un grup de romani stabiliti in Canada nu au uitat de semenii lor de acasa. Astfel, afland din paginile cotidianului BUNA ZIUA IASI, despre situatia dramatica a micutei Stefana Creanga, de doar 4 ani, ce risca sa orbeasca din cauza unui leucom corneean central vascularizat la ochiul drept, au decis sa o ajute cu banii necesari interventiei chirurgicale ce-i poate reda vederea. Astfel, doua biserici ortodoxe din Canada, respectiv "Nasterea Maicii Domnului" din Montreal, prin preotul paroh Ioan Iancu, si "Sfantul Dumitru" din Winnipeg, prin preotul paroh Victor Malanca, au strans deja peste doua mii de dolari canadieni necesari interventiei chirurgicale. "Sunt cele doua parohii de la noi din Canada, alaturi de care au strans sumele necesare, pentru a se rezolva cu operatia pentru Stefana Creanga. Vrem sa o sprijinim, sa-i asiguram toate cele necesare, pentru ca aceasta sa poata avea o vedere normala. Am colectat banii necesari pentru operatie, dar si pentru a-i asigura fetitei ingrijirea post-operatorie, astfel incat sa nu fie nici o problema pentru aceasta", a declarat telefonic din Canada, Cristian Baltatu. Stefana se afla doar in grija bunicii, Maria Sacaleanu. Copila si fratele ei, Claudiu, de 6 ani, sunt crescuti, de mici, de bunici. Mama lor i-a parasit de ceva timp, pentru un barbat dintr-o localitate vecina comunei Scanteia, de unde este originara fetita. Tatal natural al Stefanei nici macar nu a recunoscut-o ca fiica. Veniturile bunicilor sunt reduse, iar alocatia copiilor abia le ajunge pentru traiul zilnic. In locuinta de trei camere, modest mobilata si utilata, locuiesc, in total, zece persoane, iar cazul copiilor este foarte cunoscut si asistentilor sociali din localitate. De asemenea, situatia acestora este si in atentia reprezentantilor Directiei Generale de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 19 minute
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 2 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 9 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum 2 ore
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°