Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Sucevenii îşi plătesc analizele „gratuite“

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Pacienţii care vor să facă testele fără să plătească trebuie să aştepte câteva luni pentru a fi programaţi.

Majoritatea laboratoarelor de analize în contract cu Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) îşi drămăluiesc cu atenţie puţinii bani pe care îi primesc pentru analizele gratuite. În prezent, unităţile din oraş abia reuşesc să facă faţă urgenţelor şi programărilor făcute din timp. Sucevenii care ajung la laboratorul din cadrul Policlinicii Areni şi nu au o afecţiune gravă, dar nici programare, pot face cale întoarsă după ce văd afişul de pe uşa laboratorului.

În cadrul laboratoarelor Synevo situaţia nu este cu mult diferită. „Banii sunt insuficienţi, însă încercăm să îi distribuim cum putem. Nu putem amâna gravidele, urgenţele, copiii şi bolnavii de cancer“, ne-a spus Adrian Oprea, directorul Synevo. Oamenii sunt nevoiţi să aştepte şi câteva luni pentru a vedea dacă sunt sau nu sănătoşi. Dacă nu pot să aştepte, trebuie să scoată bani din buzunar.

În funcţie de afecţiuni şi de recomandările medicilor specialişti sau ale celor de familie, analizele costă între 100 şi 300 de lei, însă preţul poate fi şi mai mare. „Am făcut o intoxicaţie cu diluant şi am ajuns în spital, dar a trebuit să plătesc aproape 160 de lei pentru analizele la sânge, pe lângă toate medicamentele pe care le-am cumpărat. Sunt angajat de doi ani şi plătesc lună de lună contribuţiile la sănătate. Chiar şi aşa, statul nu-mi dă nicio pastilă gratis“, ne-a spus revoltat Silviu Rotar care şi-a făcut zilele trecute analizele.

„Banii n-au ajuns şi nu o să ajungă vreodată“

Multe laboratoare au oprit temporar programările. Laboratorul Synevo este unul dintre acestea. Pentru septembrie şi octombrie, fondul alocat centrului a fost de aproximativ 25.122 de lei, cu aproape 4.000 de lei mai puţin faţă de primele luni ale acestui an.

„Am cheltuit până acum mai b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 52 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 31 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 38 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°