Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajatorii, neinteresaţi să angajeze persoanele cu dizabilităţi

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Angajatorii nu sunt interesaţi să angajeze persoane cu dizabilităţi, ci virează la stat salariile minime brute pe economie, aferente poziţiilor vacante neocupate de persoanele cu dizabilităţi. “Nici fondurile colectate de la bugetul de stat pentru neangajarea persoanelor cu dizabilităţi nu sunt direcţionate spre programe de integrare socio-profesională, recuperare, formare”, a declarat Carmen Ciulea, directoarea Centrului Mureş al Fundaţiei Alături de Voi România.

În prezent, în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Mureş se află 34 de personae cu dizabilităţi, anul acesta fiind angajate 19 persoane cu dizabilităţi. “Mulţi angajatori au greutăţi în a adapta locurile de muncă la posibilităţile şi la dizabilităţile persoanei care se prezintă pentru a fi angajată şi, preferă să vireze banii. Pentru că sunt cheltuieli foarte mari pentru a adapta locul de muncă, sau mulţi nu pot ca să facă faţă posturilor datorită profilului de activitate pe care îl desfăşoară angajatorul. Noi căutăm să promovăm facilităţile de care pot să beneficieze angajatorii, printr-un parteneriat cu Fundaţia ADV şi am căutat să înştiinţăm angajatorii despre posibilitatea de a-şi procura materiale de la aceste unităţi protejate. Iar în momentul în care am organizat burse ale locurilor de muncă au participat şi reprezentanţi ai Fundaţiei ADV care şi-au făcut cunoscute facilităţile”, a explicat Reghina Fărcaş, director coordonator AJOFM Mureş.

Legislaţia actuală nu permite dezvoltarea economiei sociale

Fundaţia ADV România a lansat ieri, proiectul “Alianţa pentru Dezvoltarea Economiei Sociale” care vizează analiza legislaţiei româneşti şi a ţărilor membre ale UE privind dezvoltarea structurilor de economie socială în România. Proiectul vizează crearea unui centru de resurse în domeniul economiei sociale în Târgu-Mureş, dezvoltarea de abilităţi profesiona

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu a intrat în curs pentru Cotroceni. Fostul ministru și-a depus candidatura la BEC

HotNews acum 30 minute
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central candidatura independentă pentru alegerile prezidențiale. BEC a informat, într-un comunicat, că odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre anali

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 33 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 47 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 54 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°