Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întreprinderea de Autocamioane Braşov livra utilajele cu bateria clientului

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

În toamna anului 1990, managerii Întreprinderii de Autocamioane Braşov deplângeau pentru gazetarii de la Adevărul situaţia jalnică a uzinei şi atenţionau asupra perspectivei falimentului. Situaţia critică era recunoscută de însuşi directorul general al Întreprinderii, ing. Ştefan Munteanu, care le-a declarat ziariştilor că în luna septembrie unitatea finaliza cu greu 15-16 autocamioane zilnic, în vreme ce norma era de 70-75.

În primul rând, impasul fusese provocat de lipsa de seriozitate a furnizorilor de materii prime şi subansambluri. Colaboratorii Întreprinderii din ţară preferau să vândă produsele la export decât să-şi onoreze contractele cu uzina braşoveană. Valuta era mai preţioasă decât orice angajament intern! Astfel, unitatea avea deficit de anvelope, instalaţii de încălzire a cabinei, diverse garnituri din cauciuc, baterii etc. Ing. Ştefan Munteanu a mărturisit că era nevoit să le ceară beneficiarilor de camioane să vină cu bateriile de acasă dacă doreau să ridice de la Braşov utilajele contractate. La uşa sa stăteau mai ales delegaţii ale fabricilor de lapte şi produse alimentare, care aşteptau cu nerăbdare să le fie livrate autocisternele. Ca o soluţie pentru remedierea relaţiilor de colaborare între întreprinderile furnizoare, directorul uzinei braşovene propunea stoparea dictaturii bunului plac al producătorului unic prin apariţia unor fabrici de materii prime şi subansambluri noi, în condiţiile legislative recente care încurajau economia de piaţă.

Eficienţa Întreprinderii de Autocamioane Braşov nu era afectată doar de relaţiile cu furnizorii din ţară. Ing. Silviu Rebreanu, directorul Fabricii de Montaj, deplângea şi indisciplina angajaţilor. Astfel, şefii de secţii nu mai îndrăzneau să le ceară subordonaţilor să efectueze ore suplimentare, ca în trecut, deoarece ar fi avut de înfruntat opoziţia sindicatelor. Nici măcar suplimente

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului respinge cu unanimitate de voturi cererea lui Călin Georgescu de adoptare a unor măsuri provizorii în dosarul vizând anularea alegerilor prezidenţiale din România de către CCR

News.ro acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, marţi, cu unanimitate de voturi, să respingă cererea lui Călin Georgescu de adoptare a unor măsuri provizorii privind anularea alegerilor prezidenţiale din România de către Curtea Constituţională. Concr

Crin Antonescu a fost validat de PSD la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 31 minute
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat, marţi, că în şedinţa Consiliului Naţional Politic a fost validată candidatura lui Crin Antonescu, din partea coaliţiei de guvernare, conform digi24.ro. Un vot final, în Congresul extraordinar al partidu

Gheorghe Flutur a demisionat de la conducerea PNL Suceava, după 24 de ani

Mediafax acum 50 minute
El a menţionat că a intenţionat să se retragă încă de la pierderea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, dar membrii organizaţiei l-au rugat să rămână. „Acum, la începutul acestui an, am realizat un bilanţ al carierei mele politice

Accident cumplit, cu două autoturisme și un TIR. Trei oameni au murit și trei au fost grav răniți VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Trei persoane au murit şi trei au fost rănite marţi după-amiază, 21 ianuarie, într-un accident rutier produs pe DN 6, în zona localităţii Zănoaga din Dolj, fiind implicate două autoturisme şi un camion. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Zece morți și cel puțin 32 de răniți după ce un hotel dintr-o stațiune de schi din Turcia a luat foc. Incendiul s-a extins rapid deoarece clădirea era placată cu lemn VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Zece persoane au decedat și alte peste 30 au fost rănite într-un incendiu care a avut loc în noaptea de luni spre marți, la un hotel din stațiunea de schi Kartalkaya, situată în centrul Turciei, conform anunțului făcut marți de ministrul turc de Int

Tânără găsită moartă în casă. Oamenii legii au descoperit mușcături la nivelul feței, probabil de la câinii nehrăniți

Ziare.com acum 13 minute
O tânără de 34 de ani din Gorj nu era de găsit vreme de cinci zile, iar o soră a acesteia a cerut ajutorul poliției. Oamenii legii au spart ușa locuinței fetei și au găsit-o pe aceasta moartă, pe podea. Surse din anchetă spun că polițiștii au găsit-

AUR cere intervenția Avocatului Poporului pe tema ordonanței privind alegerile prezidențiale. Ce reclamă

HotNews acum o ora
AUR cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai. Partidul condus de George Simion consideră că modificările aduse legislației electorale au

Criptomoneda lui Trump a scăzut cu peste 27% în ultimele 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Marţi, la 12.45, ora României, $TRUMP se tranzacţionează la circa 39 de dolari, în scădere cu mai mult de 27% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de piaţă de circa 7,8 miliarde de dolari, conform platformei CoinMarketCap, care calculează o medi

România a preluat comanda Forței Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina - EUFOR

Ziua Constanta acum 19 minute
În prezența secretarului de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, generalul-maior Florin-Marian Barbu a preluat, astăzi, 21 ianuar

VIDEO Donald Trump, categoric despre Putin: Distruge Rusia prin faptul că nu face o înțelegere

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump i-a cerut luni, la întoarcerea în Biroul Oval, președintelui rus Vladimir Putin să înceapă negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina, transmite Politico. „(Președintele ucrainean Volodimir) Zelenski mi

Vremea

București
acum

mar.

3°/6°
mie.

2°/8°
joi

2°/9°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/6°
mie.

2°/7°
joi

3°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

5°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-0°/5°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

-0°/3°
mie.

2°/5°
joi

1°/7°
vin.

5°/9°