Deseori, în momente dificile, poporul român a vibrat la răsunetul deşteptării şi a întors de partea lui roata vremii. De ce să n-o facă şi acum, când trecem printr-o grea recesiune? Fiindcă şi acum, ca şi în alte împrejurări grele ale istoriei României, e nevoie de acţiune concentrată, la nivelul întregii noastre societăţi, pentru ieşirea din recesiune şi, apoi, pentru încheierea conturilor cu actuala criză. Numai că muntele nu poate fi urcat la întâmplare. Avem nevoie de repere şi de semne la fiecare intersecţie, care să ne arate drumul cel bun.

Trasarea reperelor nu poate fi făcută însă numai cu privirea îndreptată spre viitor, ca să vedem unde şi când ar trebui să ajungem, cum se subliniază deseori în dezbaterea publică. Este inevitabil să privim şi înapoi, să analizăm cu obiectivitate ce ni s-a întâmplat, cum ne-am trezit noi în vâltoare.

Criza a pătruns în România pe mai multe căi. Şi a pătruns încetul cu încetul, începând încă din 2007.

Un traseu a fost cel informaţional. Veştile rele venite din America, apoi din vestul Europei au dat naştere, şi la noi, unor opinii potrivit cărora vom suporta o criză ca în anii l929-1933. Şi iată cum, înainte de a da piept cu criza economică, am trecut printr-o criză de nervi.

Un alt traseu a fost cel inflaţionist. Scumpirile din Vest, din vara lui 2007, au molipsit şi preţurile noastre. Şi am văzut cum, treptat, consolidarea dezinflaţiei începea să piardă teren.

Apoi am văzut cum începe "să fie animat" traseul cursului de schimb. S-a întors roata leului, de la o apreciere excesivă, până în iunie 2007, către deprecieri ce îngrijorau cu deosebire acea parte a populaţiei care se împrumutase în valută.

Din vara lui 2008, influenţele au venit pe canalul financiar. Valurile de valută, cu care ne obişnuiserăm în anii trecuţi, se împuţinau. Băncile pierdeau simţitor din interesul pentru extind