GRUPA D „Cocoşii galici“ au smuls o victorie preţioasă pe terenul Bosniei (2-0) şi au spălat imaginea pătată de eşecul contra Belarusului. Mult lăudata naţională a Bosniei n-a mişcat în faţa Franţei, o echipă care a avut în Karim Benzema cel mai bun jucător de pe teren.
Ciufuliţi în propria ogradă de Belarus, "cocoşii" au luat drumul Bosniei cu aceeaşi trupă subţire din punct de vedere al numelor trimise în teren. La începutul meciului de la Sarajevo, statistica spunea că doar trei fotbalişti din primul 11 al lui Blanc reuşiseră să marcheze pentru "Les Bleus".
Printre aceştia şi "galacticul" Benzema. Revenit după o accidentare, atacantul lui Real Madrid a luat jocul pe cont propriu şi n-ar fi mirat pe nimeni dacă ar fi marcat de trei ori până la pauză.
Prima dată a "muşcat" bara, apoi i-a speriat pe bosniaci cu o lovitură liberă, după care l-a remarcat şi pe portarul Hasagici. Dacă luăm în calcul şi ocazia lui Diaby, avem imaginea unei prime reprize dominate categoric de "albaştri", în care ex-iugoslavii nu s-au remarcat decât prin ardoare, atât în teren, cât şi în tribune.
Infernul de pe Stadionul "Asim Ferhatovici" nu i-a intimidat deloc pe "cocoşi", care au continuat să preseze. Iar desprinderea a fost opera exclusivă a aceluiaşi Benzema, care s-a înşurubat în careul gazdelor şi a înscris plasat. Abulica naţională a Franţei se trezise şi arăta din nou a mare echipă, golul de 2-0 al lui Malouda încheind conturile la Sarajevo. Laurent Blanc poate pregăti acum în linişte meciul cu România de peste o lună.
Albania, victorie la limită
Selecţionata Albaniei a învins pe teren propriu, scor 1-0, pe Luxemburg, şi a acumulat patru puncte în clasamentul Grupei D, alături de Belarus. Echipa care le-a luat "tricolorilor" două puncte la Piatra Neamţ a marcat singurul gol al întâlnirii prin Salihi în minutul 35. Albanezii au mai lovit d