Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noile centralele de cartier sunt gata

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Cartierul Trivale nu va mai depinde, din acesată iarnă, de CET Nord. Cei 8000 de piteşteni din Trivale racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic nu vor mai avea probleme cu încălzirea şi, în plus, vor plăti mai puţin 35% faţă de clienţii care primesc agernt termic de la CET Nord

Elena Berghel este unul dintre cei 8000 de piteşteni din Trivale care nu vor mai tremura de frig la iarnă. Apartamentul în care locuieşte este racordat la punctul termic 603, transformat în centrală de cartier. Lucrările tocmai s-au încheiat iar peste mai puţin de o lună centrala va începe să şi funcţioneze.

„Am auzit că de iarna asta nu vom mai primi căldură tocmai de la CET ci direct de aici şi că scăpăm de probleme. Ni s-a spus că nu vom mai tremuara, indiferent de ce se întâmplă pe conductele mari. Bine ar fi s[ fie aşa! Şi-am aflat şi că vom avea şi facturi mai mici la întreţinere.”, spune femeia, cu o urmă de îndoială în glas.

Costuri cu 35% mai mici

Piteşteanca va avea, într-adevăr, mai puţin de plată pentru apa caldă şi căldura primite direct de la centrala de cartier.

“Facturile vor scădea, în medie cu 35% faţă de situaţia în care agentul termic ar fi fost în continuare livrat de CET Nord, asta pentru că se elimină toate pierderile de pe reţea iar şansele să apară o avarie de la centrala de cartier până la consumator sunt aproape zero.”, explică Aurelian Niţă, şeful Serviciului Public de Termoficare, serviciu care, tot de luna viitoare, va deveni societate comercală.

Şi punctele termice 601, 602, 604 şi 610 din Trivale vau suferit aceleaşi transformări şi-i vor deservi în condiţii mai bune cei care au rămas racordaţi la system.

“ Situaţia se va schimba radical, dacă ne gândim la avariile de care am tot avut parte în iernile trecute după ce magistral, veche de peste 30 de ani, a cedat de mai multe ori. Cel mai bun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum 41 minute
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum 33 minute
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 30 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum 46 minute
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°