HR Club, asociaţia profesioniştilor în Resurse Umane din România, a anunţat începerea celei de-a IV-a ediţii a şcolii de vară HR Club Next Generation.
Acest program de iniţiere în profesia de specialist în Resurse Umane, conceput special pentru studenţii din anii terminali şi masteranzii care doresc să urmeze o carieră în Resurse Umane, se derulează între 6-17 septembrie în Bucureşti.
Într-o perioadă în care managementul oamenilor consituie o preocupare prioritară pentru reprezentanţii organizaţiilor din mediul public şi privat, HR Club continuă implementarea programului său de dezvoltare sustenabilă, promovare şi consolidare a comunităţii de Resurse Umane pe care o reprezintă, atât pentru poziţiile de conducere, cât şi la nivelul poziţiilor de debut în domeniul resurselor umane.
"Timp de două săptămâni, peste 20 de tutori, nume sonore în domeniul managementului oamenilor, îi vor iniţia pe cei 20 de studenţi selecţionaţi în concepte şi instrumente de Resurse Umane, prin sesiuni deschise, discuţii şi workshop-uri", a declarat Roxana Caloian, coordonatorul proiectului HR Club Next Generation.
Lansată în anul 2007, prin cele 20 de burse acordate de HR Club împreună cu sponsorii şi partenerii săi, şcoala de vară HR Club Next Generation constituie platforma de formare şi lansare a noilor vârfuri de generaţie din domeniul resurselor umane.
În decursul celor 3 ediţii, HR Club a adus laolaltă peste 70 de vorbitori şi tot atâtea exemple de bune practici şi a implicat peste 70 de studenţi.
"Una dintre priorităţile HR Club o reprezintă creşterea nivelului profesiei de Resurse Umane şi crearea unei legături strânse cu mediul de afaceri. De aceea, ne asumăm responsabilitatea de a susţine formarea viitoarelor elite în Resurse Umane", a afirmat Csaba Gergely, preşedintele HR Club.
HR Club, asociaţia profesioniştilor în Resurse