Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia României o ia din nou la vale

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

După creşterea timidă din trimestrul al doilea, majoritatea sectoarelor de activitate au revenit pe minus în iulie faţă de iunie. Industria, construcţiile, comerţul şi salariile au scăzut dramatic în iulie, contrazicând optimismul oficialilor referitor la revenirea din trimestrul al III-lea.

Evoluţiile din cel de-al doilea trimestru (cu o creştere economică de 0,3% faţă de trimestrul anterior)i-au determinat pe politicieni să afirme că în trimestrul al treilea vom consemna ieşirea din criză. Statisticile oficiale arată, însă, cu totul altceva: intrarea în cel de-al treilea trimestru a fost făcută cu stângul pentru că principalele sectoare de activitate au scăderi destul de abrupte şi nu anunţă deloc o eventuală revenire.

În iulie, industria a regresat atât ca producţie (-2,3%), cât şi ca volum al cifrei de afaceri (-7,3%) faţă de luna anterioară şi, ceea ce e mai rău, comenzile pentru producţia viitoare sunt cu peste 13% mai „subţiri". Unul dintre capetele de lanţ trofic ale economiei este sectorul construcţiilor, care în anii buni dinaintea crizei era chiar principalul motor al economiei. După creşteri lunare timide, de câteva procente, acest sector a revenit pe scădere în iulie, cu peste 10% faţă de iunie 2010, chiar dacă, de regulă, lunile de vară înseamnă vârful anual pentru constructori.

Motorul economiei trage în marşarier

În ceea ce priveşte construcţia de locuinţe, aici se consemnează cel mai dramatic recul, de peste 50% faţă de iunie. Astfel că, per ansamblu, acest „motor" care ar trebui să absoarbă cea mai mare parte a produselor finite (de la ciment şi confecţii metalice la ţiglă, mobilă şi alte materiale) trage de fapt înapoi întregul eşafodaj al industriilor furnizoare.

Nu doar economia, ci şi puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut. Iulie 2010 a fost a şasea lună din acest an şi a opta din ultimele 12 în care salari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°