Cotaţiile din piaţa interbancară s-au menţinut în jurul nivelului de 4,29 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare de miercuri, iar la închidere paritatea a coborât uşor, la 4,2860 - 4,2885 lei/euro.Leul a avut o uşoară tendinţă de apreciere în raport cu moneda unică, în timp ce valutele ţărilor vecine s-au depreciat încă de dimineaţă în faţa monedei europene. Totuşi, spre seară, zlotul a trecut pe apreciere, şi consemna un avans de 0,1%, în timp ce forintul
Cotaţiile din piaţa interbancară s-au menţinut în jurul nivelului de 4,29 lei/euro în a doua parte a şedinţei interbancare de miercuri, iar la închidere paritatea a coborât uşor, la 4,2860 - 4,2885 lei/euro.
Leul a avut o uşoară tendinţă de apreciere în raport cu moneda unică, în timp ce valutele ţărilor vecine s-au depreciat încă de dimineaţă în faţa monedei europene. Totuşi, spre seară, zlotul a trecut pe apreciere, şi consemna un avans de 0,1%, în timp ce forintul a recuperat din pierderi, şi se deprecia cu numai 0,1% în raport cu euro.
În debutul şedinţei, băncile au afişat cotaţii în intervalul 4,2930 - 4,2950 lei/euro, uşor mai sus decât nivelul de la închiderea sesiunii precedente, de 4,2875 - 4,2910 lei/euro.
Evoluţia negativă a burselor de pe Wall Street au determinat, pentru scurt timp, o depreciere mai accentuată a leului, iar cursul a atins un maxim de 4,2970 - 4,2990 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au început să scadă, impulsionate de investitorii care au marcat profituri, după scăderile masive din şedinţa de marţi. În jurul orei 10:20, schimburile se realizau la 4,2840 - 4,2855 lei/euro, minimul zilei.
Paritatea a crescut foarte uşor până la jumătatea sesiunii, când schimburile se operau la 4,2875 - 4,2890 lei/euro.
În a doua parte a sesiunii, cursul s-a menţinut aproape de 4,29 lei/euro, iar la închidere euro