Recalcularea pensiilor militare funcţionează pe post de goarnă care sună "Deşteptarea!" pentru zecile de mii de militari în rezervă şi în retragere. De parcă cineva şi-a dorit cu tot dinadinsul să îi urnească din loc pe cei care-şi văd de anii de pensie.
Întâi i-a pus în mişcare şi pe drumuri, fiindcă, vor, nu vor, dacă îşi doresc ca pensia lor să mai aibă cât de cât greutate, este musai să viziteze Centrul Militar de care aparţin. Acolo fiecare trebuie să depună o cerere prin care să solicite, sub proprie semnătură, că vrea, insistent chiar, să i se recalculeze pensia. Se vede că ministrul Gabriel Oprea este, printre altele, şi jurist, încât s-a născocit aşa ceva, iar pensionarii militari sunt puşi în faţa faptului împlinit. Partea bună este totuşi că ministrul Apărării a ordonat ca lucrurile să se facă prin Centrele Militare, tocmai pentru a nu demara un turism forţat şi haotic al cadrelor militare pe la unităţile militare din toată ţara, multe dintre acestea fiind restructurate şi chiar desfiinţate.
După vizita pensionarului militar la Centrul Militar, lucrătorii de acolo se pun pe făcut cercetări biografice în fondurile de arhivă şi, în cele din urmă, emit nişte adeverinţe de venit pe care le trimit apoi la Serviciul Pensii Militare al Ministerului Apărării Naţionale. Dar aceasta doar în momentul în care pensionarul militar depune şi cererea de recalculare. Nu există soluţii pentru cazul în care cadrul militar în rezervă sau în retragere nu vrea să semneze cererea de recalculare, fiindcă, de pildă, îşi propune să se adreseze justiţiei.
Această mişcare a pensionarilor militari de colo-colo a declanşat şi activarea şi ieşirea în prim-plan a unor asociaţii ale lor. Există membri ai asociaţiilor care au avut funcţii importante în carierele lor şi care abordează problema cu mult profesionalism şi inteligenţă, folosind pârghiile democ