România este o ţară a frumuseţii eterne (…), unde viaţa se scurge ca acum câteva sute de ani. Astfel începe în National Geographic Traveler “povestea” despre ţara asta a noastră, de care suntem legaţi prin mii de fire de dragoste şi ură. Nu obişnuiesc să-mi cumpăr ghidurile NG şi am renunţat la a mai citi revista NG în urmă cu patru ani, deşi până atunci eram un fan al ei (motivele renunţării nu vi le împărtăşesc; sunt complicate şi, văzute cu mintea de acum, stupide).
Azi-dimineaţă însă m-am dus să-mi iau Traveler-ul cu pricina, provocată fiind de o discuţie pe care am avut-o seara trecută cu o prietenă de-a mea. Ea răsfoise ghidul şi era extrem de amuzată de modul în care experţii NG surprinseseră, pe alocuri, esenţa acestei ţări şi a locuitorilor ei. L-am luat, l-am citit (nu chiar din scoarţă în scoarţă, dar cu multă atenţie) şi am ajuns la următoarea concluzie: surprinzător, suntem mai buni decât credeam! Serios.
Adică, dacă nu aş fi locuit o zi în ţara asta şi aş fi citit ghidul, aş fi spus: “Uite o super ţară! Are de toate: mister, legendă, arhaism, un amalgam de culturi, naţii, obiceiuri, plus o natură generoasă!”. Evident, când l-am buchisit am pornit de la presumpţia că tipa care a scris ghidul, Caroline Juler, deşi este descrisă drept o îndrăgostită de România, a putut privi totul printr-o lentilă obiectivă şi nu s-a lăsat dusă de val.
De altfel, în afara unei explicaţii foto în care spune că statuia lui Avram Iancu “înfrumuseţează” piaţa din faţa Catedralei Ortodoxe din Cluj (deşi eu o văd hidoasă), nu am găsit prea multe alte chestii de neacceptat sau care să îmi sară în ochi drept trase de păr. Am găsit însă lucruri despre care nu ştiam.
Dar să vă arăt pe scurt cum ne văd oamenii de la National Geographic (asta în ideea că voi nu v-aţi grăbit să vă luaţi ghidul).
Românii:
- Harnici, emotivi şi impertinenţi, profund re
