BBC se confruntă cu probleme legate de conţinuturile sale editoriale, după ce, în contextul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, a fost acuzat de neprofesionalism şi orientări anti-creştine. Arhiepiscopul catolic de St. Andrews şi Edinburgh, Keith O’Brien, a declarat că actualele conţinuturi ale BBC sunt lipsite de profesionalism şi echidistanţă. Declaraţia sa a venit după ce Mark Thompson, director general al BBC, a declarat săptămâna trecută că, mult timp, BBC a avut o orientare de stânga. Arhiepiscopul O’Brien a mai afirmat că cercetările realizate pe materialele BBC despre creştinism, în general şi catolicism, în particular, relevă o puternică orientare împotriva instituţiilor creştine. A mai spus că se teme că difuzarea unui documentar despre abuzurile clericilor catolici, care coincide cu vizita Papei în Marea Britanie, programată săptămâna viitoare, va avea o acţiune distrugătoare asupra Vaticanului. BBC nu a comentat deocamdată aceste acuzaţii.
Autori: A.B.
BBC se confruntă cu probleme legate de conţinuturile sale editoriale, după ce, în contextul vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie, a fost acuzat de neprofesionalism şi orientări anti-creştine. Arhiepiscopul catolic de St. Andrews şi Edinburgh, Keith O’Brien, a declarat că actualele conţinuturi ale BBC sunt lipsite de profesionalism şi echidistanţă. Declaraţia sa a venit după ce Mark Thompson, director general al BBC, a declarat săptămâna trecută că, mult timp, BBC a avut o orientare de stânga. Arhiepiscopul O’Brien a mai afirmat că cercetările realizate pe materialele BBC despre creştinism, în general şi catolicism, în particular, relevă o puternică orientare împotriva instituţiilor creştine. A mai spus că se teme că difuzarea unui documentar despre abuzurile clericilor catolici, care coincide cu vizita Papei în Marea Britanie, program