Se iubesc atât de tare încât au uitat că sunt în doliu şi s-au cununat deja în străinătate! Cel puţin aşa susţin unii dintre apropiaţii edilului din oraşul Voluntari. În maratonul cununiei civile şi religioase, atât Gabriela Vrânceanu Firea, cât şi Florentin Pandele au uitat să-şi invite rudele şi prietenii să le fie alături în astfel de momente fericite.
Citiţi şi:
Gabi Firea, felicitată în direct de Simona Gherghe: "Pot să vă spun că e frumos ce i s-a întâmplat"
"Vă rog să mă lăsaţi să-l plâng în linişte! Vă rog să nu-i mai întinaţi memoria!". Iată ce ne spunea Gabi Firea la sfârşitul lunii ianuarie, imediat după moartea soţului ei, Răsvan.
N-au trecut nici nouă luni de atunci, dar iată că vedeta tv s-a şi grăbit să-şi refacă viaţa alături de Florentin Pandele. Apropiaţii cuplului spun că cei doi s-ar fi căsătorit deja, atât civil cât şi religios, informează Click!
"În jurul datei de 1 septembrie a fost oficializată cununia civilă, aici în oraşul Voluntari. Mai exact, acasă la unul dintre miri", ne-au dezvăluit surse apropiate primarului Florentin Pandele.
Vecinii edilului din Voluntari spun că cei doi îşi vor stabili căminul conjugal în casa de vizavi de primărie, pe care Pandele o are la comun cu unul dintre verii săi. Pandele mai deţine o casă în satul său natal, Surlari, comuna Petrăchioaia, judeţul Ilfov.
E de 10 ani primar în oraşul Voluntari
Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, are 49 de ani şi doi copii dintr-un mariaj anterior căruia i-a pus punct în 1996. Cei 10 ani la Primăria oraşului Voluntari i-au prins bine lui Pandele, conform declaraţiilor sale de avere.
Acesta deţine trei terenuri în intravilan şi încă o suprafaţă în extravilan, la ţară. Nici un automobil nu figurează în proprietatea edilului. În schimb, are o casă de 240 metri pătraţi în satul său natal, Surlari,