Problema căsătoriilor timpurii sau forţate nu este tratată cu atenţia cuvenită de autorităţi, a acuzat, ieri, într-o conferinţă de presă, Smaranda Enache, co-preşedinta Ligii ProEuropa. „Liga Pro Europa a sesizat că problema casătoriilor timpurii sau forţate nu este tratată cu atâta atenţie cu cât şi-ar fi dorit fiecare membru al ligii. Nu e o prioritate la Direcţiile de Protecţia Copiilor”, a declarat Smaranda Enache.
Potrivit acesteia, în acest an România a încheiat un parteneriat cu două organizaţii din Bulgaria şi Grecia prin care s-a finalizat un raport de 40 de pagini care include o legislaţie privind drepturile copilului în legătură cu căsătoria timpurie sau forţată în comunitaţile de rromi. „În acest scop, s-au realizat mai multe interviuri pentru a obţine informaţii care ar putea să contribuie la diminuarea fenomenului. În urma acestor interviuri s-a constatat că aceste căsătorii timpurii sau forţate încă persistă, dar se pare că există o diminuare a fenomenului astfel că în ultimul timp se practică în doar 5% din comunităţile de rromi”, a precizat Smaranda Enache. De asemenea, co-preşedinta Ligii ProEuropa a anunţat că în curând va fi realizat un film despre căsătoriile timpurii pentru încercarea de a sensibiliza mai mult populaţia şi Direcţiile de Protecţie a Copiilor.
Schmidt Lorand: „Prevenirea intră în atribuţia primăriilor locale”
De cealaltă parte, Schimdt Lorand, directorul coordonator al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mureş, a precizat că prevenirea căsătoriilor între minori nu intră în atribuţiile instituţiei pe care o conduce. „Legea nu prevede ca atribuţii pentru DGASPC prevenirea căsătoriilor. Noi intervenim în cazuri grave, prevenirea intră în atribuţia primăriilor locale şi a ONG-urilor. Doamna Smaranda Enache a cheltuit foarte mulţi bani pentru realizar