Iată câteva soluţii pe care le văd eu pentru anul viitor. Sunt dincolo de doctrine, partide şi formule guvernamentale. Nu sunt simple, dar măcar sunt clare.

Relaţia cu China. Australia şi Noua Zeelandă au trecut uşor peste criză pentru că s-au orientat rapid către relaţii comerciale solide cu China. Grecia a semnat anul trecut un acord de peste patru miliarde de dolari pentru ca o companie chineză să preia administraţia Portului Pireu. Yuanii pot veni şi în Romania. Rapid, pentru că odată ce ai bătut palma, totul devine accelerat, fără prea multe proceduri şi fără timpi morţi. Ne-ar putea face autostrăzi, pe banii lor, şi noi am putea exporta vin şi maşini.

Trebuie însă să ne grăbim dacă dorim să creştem economic pe această relaţie . Un diplomat roman îmi povestea acum câteva săptămâni că un oficial de rang înalt din Shanghai i-a spus, într-o română perfectă, că generaţia lui este ultima care a mai avut reprezentanţi şcoliţi în România. Că după el nu va mai fi cu cine să stabilim o relaţie specială, personală (absolut necesară în acel spaţiu) şi că, în câţiva ani, nimeni în China nu va mai şti unde este România.

Agricultura. O parte din banii pe care dorim să-i investim în 2011 ar trebui să fie folosiţi la subvenţionarea consultanţei pentru obţinerea fondurilor europene. Consultanţa ar trebui să fie direcţionată nu direct către producţia agricolă, ci către mica industrie alimentară. Care ar urma să preia producţia de la micii producători agricoli. Care ar urma să echilibreze balanţa comercială alimentară prin produse cu valoare adăugată (decât să vindem roşii, mai bine vindem bulion).

Problema în România nu este atât producţia agricolă, cât faptul că agricultorii nu au unde să-şi vândă rapid şi sigur marfa. Apariţia unui capitalism rural de acest gen (centre de colectare şi mici fabrici de prelucrare şi ambalare) se poa