Prietenele mele rad de mine si imi spun ca n-ar avea curaj sa abordeze un barbat pentru “acel motiv”. E ok. Rad si eu de mine cand (precizez, stergem 3 ani din viata mea, cei legati de “tavalici”. Nu era el un mare macho, in nici un caz n-am trait pasiunea pe care mi-o doream intr-o familie, dar credinta mea e ca un sot, idéea de sot, na … daca sotul e praf….merita respectata si onorata, indiferent cate coarne ar aseza el pe capul femeii) imi pun “pantalonii” si spun “ce faci peste cateva ore? Pentru ca am ceva de rezolvat cu tine, mi-ar placea sa rezolvam problema asta”, daramite ele….
Sa admiti in fata ta ca esti un animal primitiv care nu mai poate rationa cand in acelasi spatiu cu tine se misca si vorbeste o bucata de carne masculina numai buna de fript, prajit, tocat, tavalit NU E TOCMAI USOR! Prespune, cum am scris si mai sus, una pereche de pantaloni invizibili, mult curaj/indrazneala, ceva cojones sub articolul vestimentar descris si asumarea factorului “neprevazut”. (geniali! Barbatii sunt geniali cand sunt abordati de femei care nu vor de la ei decat un lucru si atat. E un serial tip “ Seinfeld”! Ar trebui sa scriu mai multe texte pe tema asta!).
Da, dar ce te faci cand ….”barbatul” din tine se intalneste cu femeia din tine? Ce se intampla atunci?
****
Intr-o alta viata am intalnit un astfel de barbat. Intamplator. Ba nu, mint, n-a fost intamplator. A fost ….a fost…hai sa-I zicem peste mine, fiindca suna bine.
Am stat si am analizat la rece mai tarziu, m-am gandit daca mi s-a mai intamplat in viata sa ma simt trantita la podea (nu glumesc, I mean, “glumesc” dar nu glumesc, cam asa…) atat de puternic, sa ma simt facuta KO din primele minute. Si da, am gasit doua bucati randuri/dati dar, din alte motive! Alte senzatii, alte semnale, alte chimii.
Aici, a fost vorba de “acea chimie”.
Am simtit ca ma ia cineva pe
