Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul s-a angajat la FMI să limiteze la 4 miliarde lei pierderile companiilor de stat

Publicat in Capital, joi 9 septembrie 2010 ·

Guvernul s-a angajat faţă de FMI că pierderile celor zece companii de stat monitorizate, fără subvenţii, taxe şi dobânzi, vor fi limitate în acest an până la trei miliarde lei la sfârşitul lunii septembrie şi până la patru miliarde lei (930 milioane de euro) la finele lunii decembrie. Ţintele pentru ultimele două trimestre ale acestui an în ceea ce priveşte limitarea pierderilor companiilor de stat monitorizate au fost incluse în memorandumul tehnic ataşat scrisorii suplim

Guvernul s-a angajat faţă de FMI că pierderile celor zece companii de stat monitorizate, fără subvenţii, taxe şi dobânzi, vor fi limitate în acest an până la trei miliarde lei la sfârşitul lunii septembrie şi până la patru miliarde lei (930 milioane de euro) la finele lunii decembrie.

Ţintele pentru ultimele două trimestre ale acestui an în ceea ce priveşte limitarea pierderilor companiilor de stat monitorizate au fost incluse în memorandumul tehnic ataşat scrisorii suplimentare de intenţie la acordul cu Fondul Monetar Internaţional, obţinut de Mediafax.

"Vor fi stabilite în continuare ţinte indicative trimestriale pe 2010 pentru soldul agregat operaţional (EBIT-earnings before interest and tax-câştiguri înainte de dobânzi şi impozite şi taxe), exclusiv subvenţii. Datele vor fi furnizate împreună cu rezultatele operaţionale de către companii. Ţintele pentru luna septembrie 2010 şi finele lunii decembrie 2010 vor fi - 3.000 milioane lei şi, respectiv, -4.000 milioane lei", se arată în document.

Lista companiilor monitorizate cu FMI, cărora li se vor aplica aceste limite de pierderi, cuprinde Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administr

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum o ora
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

O femeie care livra pizza a înjunghiat o clientă pentru că i-a dat bacşiş prea mic

Mediafax acum 2 ore
Brianna Alvelo, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor şi alte infracţiuni grave după ce, în Ajunul Crăciunului, a atacat o femeie însărcinată într-un motel din Kissimmee, Florida. Victima, împreună cu partenerul şi fiica lor, a

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum o ora
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Noi informații în cazul tragediei din Kazahstan. "Avionul a suferit interferenţe fizice şi tehnice externe", acuză compania Azerbaijan Airlines

Ziare.com acum 18 minute
Avionul Azerbaijan Airlines (AZAL), care s-a prăbuşit în ziua de Crăciun, miercuri, 25 decembrie, în Kazahstan, provocând moartea a 38 de persoane, a suferit "interferenţe fizice şi tehnice externe", a anunţat vineri, 27 septembrie, compania. Potriv

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum o ora
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 40 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

MAI: România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene

News.ro acum 52 minute
Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, conform rapoartelor Departamentului de S

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°