Atleţii veterani s-au întrecut în şapte probe de aruncări, în prima competiţie de profil organizată în Bănie.
Stadionul din incinta Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) Craiova a găzduit recent prima ediţie a Cupei Oltenia la aruncări speciale, pentru atleţii veterani (cu vârstă de peste 35 de ani). Competiţia organizată de craioveanul Liviu Boboc, specializat în probele de aruncări, a reunit aproximativ 25 de participanţi din Bănie, dar şi de la alte cluburi din ţară, care s-au întrecut în şapte probe: grenadă, disc antic, ciocan igmand, pentatlon greutate (Shotorama), triatlon greutate (Schockorama), Speerorama şi ciocan istoric (25,4 kilograme).
Majoritatea concurenţilor au fost din Craiova: Constantin Bobei (categoria de vârstă 75-80 ani), Liviu Boboc (categoria 60-65 ani), Angela Minculescu (categoria 75-80 ani) - toţi de la CSM, Fevronia Ion (categoria 45-50 ani), Marilena Stroe (categoria 65-70 ani), Adrian Neagu (categoria 55-60 ani), Ilie Marian (categoria 40-45 ani), Sergiu Cătăneanu (categoria 65-70 ani), Corneliu Stroe (categoria 65-70 ani), Marian Ene (categoria 45-50 ani) şi Ilie Păuneaţă (categoria 35-40 ani) - toţi de la CS Universitatea.
Corneliu Stroe, bătut
de Cătăneanu
Aceştia au reuşit să se impună la cel puţin o probă, performeri fiind venerabilul Constantin Bobei (78 de ani), care a câştigat şase medalii. Liviu Boboc nu a avut rival la categoria sa de vârstă, câştigând toate cele cinci probe în care a luat startul. Şi conferenţiar universitar doctor Sergiu Cătăneanu a obţinut şase medalii de aur, concurând la aceeaşi categorie de vârstă cu decanul onorific al FEFS Craiova, Cornel Stroe.
„Domnul Stroe s-a clasat la toate probele la care a participat după Sergiu Cătăneanu. Mai mult succes a avut soţia sa, Marilena Stroe, care a plecat acasă cu două medalii de aur. La feminin, performeră a